Numărătoare inversă până la Crăciun #23 ghicește cartea
Indiciu: click pe imagine
sau poezia, personajul, autorul, ilustratorul, cartea ... pentru copii mici, mari sau (din)lăuntrici
„....... a oftat și și-a îndesat la loc cu grijă câțiva câlți care îi ieșiseră după ureche. Apoi a luat o carte din care să-l pună pe .... să citească. Se numea ..... .. ....... și ....... o rosese destul de bine, căci uneori îl mâncau gingiile puținilor dinți care îi mai rămăseseră...... .. ....... era o carte îngrozitor de grea. Litere peste tot, și când ți-era lumea mai dragă, apărea vreo barză sau vreun bâtlan lăfăindu-se pe câte o pagină întreagă.Pe .... l-a cuprins neliniștea. Un cuvânt nu putea citi, oricât s-ar fi străduit. Iar ....... nu-l putea ajuta, căci astăzi ochii îi atârnau așa de rău, încât vedea totul ca prin ceață.În aceeași zi în care .... nu reușea să învețe să citească la școala lui ......., a fost din nou ziua lui ....-... . Trecuseră doar două zile de la ultima aniversare. Căci ....-... își sărbătoarea ziua cât de des avea el chef, pe când .... și ceilalți trebuiau să aștepte ani întregi să le vină rândul.” p. 20-21
În copacul meu cu frunze curgătoareAu apărut cărți cu pagini foșnitoare.M-am mirat și eu de întâmplare!Răsare cîte un mugur care creșteȘi foițele plăpânde-și dezvelește,Apoi o carte din el se ivește.Și cartea sporește fără de vesteLuând chip de snoavă sau de poveste.Și iarăși mai crește, ca o simfonie,Luând chip de basm sau de poezie.Se-ntinde pe frunze cu strat diafanO carte cu pilde sau chiar un roman.
„De fiecare dată când biblioteca din oraș primea o nouă carte despre A. sau despre A., domnul P. era primul care o împrumuta. Într-adevăr citise atât de multe despre exploratorii polari, încât îi știa pe toți și putea să-ți spună ce făcuse fiecare. Era chiar o autoritate în domeniu. Serile erau momentul lui preferat din zi. Se făcea comod în căsuța lui și putea să citească despre acele regiuni friguroase din partea de sus și de jos a P.. În timp ce citea, putea să ia micul glob pământesc pe care J. și B. i-l dăruiseră la C. trecut și să caute locul exact despre care era vorba.[...] Doamna P. s-a apucat de cârpit în vreme ce domnul P. și-a luat pipa, cărțile și globul pământesc. Din când în când, doamna P. ofta puțin gândindu-se la iarna lungă care-i aștepta. Oare vor avea destulă fasole? se întreba. Însă domnul P. nu-și făcea griji. În timp ce și-a pus ochelarii îl încânta gândul unei ierni întregi în care poate citi cărți de călătorie fără să se-ntrerupă ca să meargă la lucru. Și-a pus micul glob pământesc lângă el și a început să citească.— Ce citești? a întrebat doamna P.— Citesc o carte care se numește AA. E foarte interesantă. Vorbește despre toți oamenii care s-au dus la PS și despre ce-au găsit acolo.— Nu te saturi să tot citești despre PS?— Nu, nu mă satur. Bineînțeles că aș prefera să merg acolo decât să citesc despre asta. Dar, dacă nu pot, măcar atât să fac.” p. 9-10
Descarcă, printează, completează. Distracție faină și succes!💚
„După ce ai avut vacanță de vară o bucată bună de vreme, e chiar plăcut să începi școala din nou. Cel puțin așa cred eu. Bosse zice că o să-i scrie regelui să-l roage să închidă toate școlile, dar eu sper ca regele să nu facă asta. Fiindcă mie îmi place la școală. Îmi place de domnișoara noastră, și îmi plac colegii mei, și manualele mele, după ce le îmbrac în hîrtie nouă, frumoasă și lipsesc pe ele etichete cu numele meu. Lasse și Bosse nu-și schimbă îmbrăcămintea la cărți, dacă mama sau domnișoara nu le spune că e musai. Ei își mîzgălesc manualele. Și Lasse îi decupează pe Kronblom și Knoll și Trott și pe toți maimuțoii posibili din reviste și îi lipește pe fotografiile din manualul de geografie. Zice că e mai multă variație în felul acesta. Cred și eu. Fiindcă dacă sub o imagine e scris țăran chinez plantând orez, e chinez doar jos, fiindcă fața e a lui Kronblom.”
p. 78-79
Iar de ești visător din fireSunt sigur c-o să te inspireLuna în fiecare searăCând la fereastră-o să-ți apară.Privește-o numai și vei scrieȘi tu măcar o poezieSau chiar o carte, cine știe...Oricât e Luna de departe,O poți atinge cu o carte,Ca Wells, Jules Verne, Gellu Naum,Ce și-au croit spre Lună drumC-un toc, o foaie de hârtieȘi multă, multă fantezie...
„— Trebuie să știi, K., că aici te afli la o ȘN. Aici nu se învață cititul, nici scrisul și nici socotitul, aici se învață meșteșugul meșteșugurilor. Cartea pe care o vezi pe masă în fața mea, legată cu lanțul, este KSI. Aici sunt scrise toate vrăjile de pe pământ. Dar numai eu am voie s-o citesc, fiindcă eu sunt meșterul. Și ține bine minte, nici unuia dintre voi nu-i e îngăduit să o deschidă. Să nu cumva să încerci să mă păcălești, că ar fi vai de tine. M-ai înțeles, K.?— Am înțeles, cârâi băiatul, mirându-se că putea vorbi. Glasul îi era răgușit, totuși vorbea clar, fără nici un fel de efort. [...] K. auzise tot felul de zvonuri despre astfel de ȘN ... Și iată-l acum ajuns el însuși ucenic la una din aceste școli, care se dădea drept moară. Și totuși, ceva-ceva părea că se răsuflase: cel puțin în vecinătate se știa că aici se petrec lucruri neobișnuite [...] K. nu avu mult timp să cugete asupra acestor lucruri, căci meșterul se așezase la masă și începuse să citească cu voce tare un capitol din KSI. Citea rar, psalmodiind și legănându-se din șolduri, înainte și înapoi [...] De trei ori citi textul și formula magică, de fiecare dată aceeași melodie, mereu legănându-se din șolduri, înainte și înapoi. După a treia lectură închise cartea, tăcu o vreme, apoi vorbi:— V-am învățat o părticică din Arta Secretă. Ia să văd ce ați reținut. Tu de colo, zi-i!” p. 41-42
— „În 1596, la frumoasa vârstă de douăzeci și doi de ani, citi Joe, Mabel Crump a scris cea mai valoroasă carte din istoria literaturii vrăjitoarelor: O carte de descântece, poțiuni și alte chestiuni vrăjitorești, care, mai târziu, a primit un titlu mai simplu, Cartea lui Mabel. De la traducerea ei, în 1848, Cartea lui Mabel a devenit în toată lumea, un bestseller. [...]— Stai un pic! Mabel era englezoaică, nu?— Mda— Atunci de ce-a fost nevoie să fie tradusă cartea? ... Și de ce n-a fost tradusă timp de peste două sute cincizeci de ani?! A fost scrisă în vreun cod sau ceva de genul ăsta? ...— Chiar vrei să știi?— Da.— Bine ... Mabel avea un scris îngrozitor. Nimeni nu putea înțelege un cuvânt! Și-atunci, cam acum două sute de ani, un specialist în lingvistică s-a ocupat de carte și a reușit să-i dea de cap. A fost o muncă de-o viață, ține minte! [...]Joe îi zâmbi încurcat și se prefăcu extrem de interesat de un exemplar din Cartea lui Mabel, pe care-l găsise pe fundul cutiei. Era o copie foarte veche cu paginile groase și îngălbenite. Pe coperta întâi, sub numele autoarei, se putea citi: „Tradusă din ilizibil de către Fleur Fortescue”. Începu s-o răsfoiască, conștient că vrăjitoarea îl urmărea cu atenție. Când ajunse la pagina cinci sute doisprezece, se opri.— Scuzați-mă, zise el, ridicând cartea. Se pare că cineva a smuls o pagină de aici.Își trecu degetele de-a lungul părții din mijloc a cărții și simți resturile zdrențuite ale paginii rupte.— Lipsește, completă vrăjitoarea. Știu. ... De fapt, zise ea cu răceală, toată lumea știe... toată lumea cu excepția ta.”p. 96-97, 107