SFrrR

SFrrR! 

SFâR sau SFR? 

De fapt, este numele-acronim-abreviere al unui personaj creat de Emanuel Pavel, și anume Scufița FoarRRte Roșie și, după cum ușor se poate observa, foarrrte incisivă care îmi confirmă cât de necunoscute și inepuizabile sunt cărările pădurii, respectiv, POVESTEA în sine. Și dacă totul vă pare prea încurcat, vă va descurca puțin (și în același timp luați și cunoștință de) postarea cu și despre Scufițe roșii.

Și deși cele mai multe dintre celelalte Scufițe stau laolaltă în postarea menționată mai sus, pe SFrrR o evidențiez separat pentru că 1) se manifestă în timp real ... și mai are o mare calitate: 2) va urma! 

De obicei, își face apariția pe neprevăzute ACOLO și DINCOLO pe paginile fb ale ilustrautorului ei  dar aici eu sunt prevăzătoare, o pândesc și o prezint în toate ipostazele în care a apărut pînă în prezent!

Ca atare, priviți-o!

Obiectul Google Slides se vede mai bine pe întregul ecran: apasă ⠇apoi Deschideți în ecran întreg (Enter full screen)

Scufițe roșii

A fost odată ca niciodată o POVESTE pentru copii, pe nume Scufița Roșie. Și această poveste a cunoscut atâtea versiuni și interpretări încât s-a încurcat între ele și n-a mai știut cine este ea cu adevărat. De aceea, și-a reluat firul epic de la început, pregătită să-l urmărească cu atenție și să descopere unde anume s-a pierdut pe sine. 

Pentru început totul a fost ușor și previzibil: mama o trimite pe Scufița Roșie cu un coș plin cu bunătăți la bunica, sfătuind-o să păstreze calea și să nu se abată din drum. Fetița se întâlnește la scurt timp după aceasta cu lupul care îi propune să întârzie nițel cât să culeagă niște floricele frumușele pentru bunica. Ceea ce Scufița și face. Și nu atât pentru că a convins-o lupul cât pentru că și ea își dorea să mai tragă puțin de timp într-o așa zi frumoasă. 

Povestea se complică când fetița e pregătită cu adevărat să plece la bunica dar se trezește în mijlocul pădurii în fața mai multor cărări. Care cărare este cea corectă?! Nici POVESTEA nu știe. Dar, acum și aici, își dă seama că e punctul de cotitură care a generat toată confuzia din viața ei. Pe care cale să apuce?! Și tot acum și tot aici trăiește un moment cu adevărat cuantic în care realizează că, de fapt, TOATE căile și cărările din fața ei sunt corecte. În lumina actualelor cunoștințe științifice (n.a. teoria cuantică) realizează că POATE să apuce pe fiecare cale și că, de altfel CHIAR a și făcut-o. A mers pe toate cărările. În același sau în alt timp. Și pe fiecare cărare, firul epic a șerpuit altfel, a avut o altă versiune. Mai multe versiuni în tot atâtea universuri paralele: pe scurt, universiuni paralele. 

E foarte probabil ca în toată această situație să-și fi manifestat influența și MUZA amuza despre care am mai amintit deja în deja vu. A suflat ea semințe, spori și grăuncioare de inspirație spre atâția autori și ilustratori care n-au făcut altceva decât să sporească măreția POVEȘTII. 

Ei, autorii și ilustratorii inspirați sunt mulți. Eu am aflat doar despre câțiva dintre ei pe care îi și înșir mai jos, conform formei în care au manifestat POVESTEA.

Francisca Stonenescu. Ana și lupul : Scufița Roșie pentru cititorii profesioniști

idem

Afișele fanilor

Și personajelor din cărți le place muzica. Sunt fani ai diverșilor cântăreți/cântărețe/formații ale căror nume (și aspect) sună suspect de familiar cu cele din realitatea noastră. Să fie vreo coincidență?! 

Adun aici afișe și cd-uri și suvenirurile... și, cu puțin noroc, poate prindem și un concert:

Ada și Alice

Ada Milea și Alice Minunata sunt două personaje care, spre bucuria noastră de observatori-cititori-ascultători, s-au întâlnit în această realitate, de fapt, în această poveste care ne este așa cum ne-o imaginăm (cel mai adesea pendulând mereu între extreme într-un perpetuu efort de a păstra echilibrul). 

S-au cunoscut, s-au plăcut, s-au împrietenit și în ce fel s-au schimbat una pe cealaltă rămâne de auzit. La propriu. Pentru că Ada a avut intuiția să apese butonul de înregistrare. 

Pe Ada o recunoaștem, e neschimbată în schimbările inflexiunilor ei vocale: inventivă și originală.

Pe Alice o RE-cunoaștem, în sensul, că o cunoaștem IAR, așa ca pentru prima dată doar că de astă dată o vedem prin ochii Adei. O percepe-o Ada pe Alice la fel ca mine sau ca tine?! Blonduță, naivă dar bine intenționată, curioasă, politicoasă?! În orice caz, ne este foarte familiară atmosfera abracadabrant-onirică din jurul ei. Am spus din jurul ei?! Da, pentru că ea, Alice, este - în lumea ei - centrul tuturor lucrurilor și din făptura ei iradiază toate evenimentele alea fantastice, incredibile și absurde dar atât de ancorate științific, totuși, în matematică, lingvistică și filosofie. Care filosofie este chiar puntea de echilibru dintre cele două lumi extreme. 

Mai bine să ascultăm:

Schițe după Alice ascultabile pe Bandcamp

Aglomerație și zgomot

Dă-te la o carte, dă-te la o parte Pe principiul proverbului ”Ai carte, ai parte” mă dau acum la câteva cărți unde lait-motivul este un ”dă-te la o parte” adresat în particular celor din jur, și un ”n-am loc” adresat în general! Oricui i-ar fi adresat însă înseamnă, cu adevărat, unul și același lucru: sunt nemulțumit! Totul a pornit de la ”A Squash and a Squeeze” (O casă mai mică decât o cutie) de Julia Donaldson după a cărei primă lectură am trăit un deja-vu și am rămas cu întrebarea care nu-mi dădea pace și căreia a trebuit neapărat să-i găsesc răspuns (fie el și incomplet) pentru că altfel nu se putea: de unde mi-este cunoscut acest motiv? Unde l-am mai întâlnit?! Nu știu nici acum dacă există vreo carte pentru copii în limba română care să conțină această povestioară pe care s-o fi auzit în copilărie... probabil că mi-este cunoscută exclusiv din surse orale (cineva mi-o fi povestit-o sau am auzit-o pe vreundeva). Cert este că între timp am documentat și am descoperit că worldwide (în lumea mare) există multe cărți care tratează această temă din folclorul evreiesc și că multe mai sunt și nemaipomenit ilustrate (unele chiar premiate!) Motivul original: ”E atâta aglomerație și zgomot în căscioara în care trăiește cu nevasta, soacra și cei șapte copii încât omul se duce la rabin să-i ceară un sfat. Rabinul îi zice să aducă în casă și cele șapte găini și cocoșul. Acum, în casă e la fel de multă gălăgie ca și înainte plus cotcodăcitul găinilor și cucurigitul cocoșului. A doua zi, omul se duce iar la rabin care îl sfătuiește să ia în casă și capra. Acum, celorlalte zgomote li se adaugă și behăitul caprei care, pe deasupra, le mai și molfăie hainele. Întrebat, rabinul, îi zice să aducă și vaca înăuntru, care, desigur, va adăuga un nou zgomot: mugitul. Omul merge iar la rabin plângându-se că lucrurile stau la fel de rău. Rabinul îl sfătuiește să scoată toate animalele din casă. Omul face întocmai. Acum, că nu mai cotcodăcește, behăie, mugește nimeni, nu mai sunt ouă pe care era să calci sau alte lucruri de care să te ferești și care ocupau juma de casă, casa pare mult mai mare și mai spațioasă. Zgomotul obișnuit al familiei sale pare acum dulce și omul nu mai are de ce se plânge.”

Sursa: The Jewish Story Finder: A Guide to 668 Tales Listing Subjects and Sources de Sharon Barcan Elswit (p.124-125)

Motivul de mai sus dezvoltat de alți autori/ilustratori în maniere personale:

Deja vu

sau O muză se amuză

Se întâmplă atunci când vezi o ilustrație și ai sentimentul unui deja vu: îți pare cunoscută, ai mai văzut-o undeva, nu întocmai identică dar foarte asemănătoare în ansamblu (postura și/sau expresia personajelor, decor etc...) Credeți probabil că este o coincidență. Dar coincidențele nu sunt întâmplătoare. Lucrurile se petrec astfel: 

Un ilustrator este concentrat asupra unui text pe care și-a propus să îl ilustreze. El, ilustratorul (chiar dacă e o ea!), invocă muzele spre a-l inspira și așteaptă cu înfrigurare un semn providențial. 

Dar nu este singurul în situație. Ca el, mulți alți ilustratori și-au luat textul în primire, l-au citit, s-au aplecat deasupra mesei de lucru dar ... inspirație ioc! Și ei, la rândul lor, invocă acum o muză.

Muza, asaltată de atâția pretendenți la favorurile ei creativ-artistice este, fără doar și poate, copleșită de volumul de muncă. Ca atare, are motive foarte întemeiate să-și ușureze munca doar că fiind muză, se și amuză în același timp, îmbină utilul cu plăcutul. 

Cum își simplifica munca?! O înjumătățește: transmite scânteia inspirației fiecărui aspirant, dar ACEEAȘI la câte doi deodată.  

Ia bobul (sau bobița sau grăuntele - cum sună mai bine?) de inspirație, îl taie, HÂRȘTI!, în două, apoi insuflă câte o jumătate în mintea sau sufletul solicitanților (rămâne ca cercetări ulterioare să decidă exact prin ce parte a corpului pătrunde inspirația). Și uite așa, inițială sămânță de inspirație se împarte jumi-juma între doi ilustratori, care atenție!, lucrează la texte diferite, autori diferiți, în perioade de timp diferite. Nu întrebați cum e posibil, cert e că așa se întâmplă. Posibil să aibă legătură cu universurile (artistice) paralele... numite aici și UNIVERSIUNI PARALELE.

Nu am acces acum la toate aceste „experimente-amuzamente” ale muzei dar pe cele pe care le știu, vi le pun acum la dispoziție:

Maimuțele: Cici din

Kornei Ciukovski. Victor Cijikov. Doctorul Aumădoare)

și Maria Franțevna din

Eduard Uspenski, Ivan Kraveț. Crocodilul Ghena și prietenii lui

 ***, Maurice Sendak. I Saw Esau

***, Valentin Litvinenko. Jupîn Cotoilă

Cotoi cu pălărioi

din Dr. Seuss. I can read with my eyes shut!

și Domnul Zăpăcilă din

Mauri & Tarja Kunnas. Noapte bună, domnule Zăpăcilă

Cavalerul Alb (sus) Lewis Carroll, Helen Oxenbury. Alice Through the Looking

și Don Quijote (jos) din Miguel de Cervantes, Eugen Taru. Don Quijote

 ambii la fel împiedicați, împleticiți și stângaci

Crocodilii ”numai smalț”

Marin Sorescu. Ileana Surducan. Se mută circul înapoi

și Buclă de lână (dreapta) din

Constanța Buzea, Maria Brudașcă. Cărticică de 4 ani

***, Lică Sainciuc. Enciclopedia cu zâmbete (sus)
Kornei Ciukovski. Victor Cijikov. Doctorul Aumădoare (jos)

Astrid Lindgren, Ingrid Nyman. 

O cunoști pe Pippi Șosețica

Constantin Munteanu, Magda Bîrsan. 

Stele mici pentru pitici

Învățați copii, cu-ncetul literele, alfabetul 

de Anatol Ciocanu și Aurel Guțu

Madlen de Ludwig Bemelmans

Carmen Tiderle, Vali Petridean. Pe dos

Constanța Buzea, Maria Brudașcă. Cărticică

Codiță de Eva Gabor

și Mog din Meg's Eggs de Helen Nicoll si Jan Pienkowski

stema comunistă a României
prezentă la începutul multor cărți din aceea perioadă

și stema teatrului din

Oliver Jeffers. Incredibilul băiețel mâncător de cărți