Când roboții-s peste totȘi dau totul mură-n gură,De s-ar face cărți-robot,Am „citi” fără lectură!
p. 23
Activitatea printabilă va urma
Imediat ce mă ocup de ea!
sau poezia, personajul, autorul, ilustratorul, cartea ... pentru copii mici, mari sau (din)lăuntrici
Când roboții-s peste totȘi dau totul mură-n gură,De s-ar face cărți-robot,Am „citi” fără lectură!
— Precis ați mai văzut cu toții litere. După cum se știe, acestea sunt niște tăiței mici, care au diverse forme. Pot fi puși unul după altul, de exemplu, așa: CEȘĂNUSAREA. Dacă ai noroc, iese din asta un cuvânt, de exemplu, CENUȘĂREASA. Supa în care înoată literele se numește supă alfabet. E o supă cu totul specială, fiindcă în fiecare farfurie cu supă alfabet e ascunsă o poveste extraordinară. Mai întâi arată ca un amestec uriaș, cum ar fi CEȘĂNUSAREA. Dar, dacă învârți suficient de mult cu lingura în farfurie, iese la iveală povestea. Din păcate, majoritatea oamenilor nu au răbdare pentru asta. Ei mănâncă pur și simplu supa, așa că multe povești frumoase au intrat în burțile mâncătorilor de supă nerăbdători. De aceea, într-o zi povestitorii au decis să deseneze literele și să scrie povești. De atunci, literele stau și pe foi, în cărți. Acolo nu se face atât de repede amestecul din supă și nimeni nu mai trebuie să învârtă literele cu lingura. Dar acum știți cum stă treaba și precis sunteți nerăbdători. Data viitoare când o să mâncați la prânz o supă alfabet, nu o înghițiți pur și simplu, ci amestecați-o cu lingura până găsiți povestea din ea! Ca să găsiți povestea, trebuie să cunoașteți, desigur, literele. Asta nu e deloc ușor, fiindcă există 26 de litere diferite. Cel care vrea să le învețe pe toate înseamnă că e foarte isteț.Dar știți de ce sunt 26 de litere?Copiii scuturară din cap în semn că nu.— Mai demult erau mai puține, spuse unchiul Theo. Când eram de vârsta voastră, alfabetul avea doar 23 de litere. Literele inutile, X, Y și Z, nu existau pe atunci. Acestea au fost descoperite abia în urmă cu câțiva ani de către o profesoară din Nurnberg. Elevii din clasa ei erau atât de silitori și terminau atât de repede cu învățatul, încât cunoșteau toate cele 23 de litere cu patru săptămâni înainte de sfârșitul anului școlar. Biata profesoară nu știa ce să mai facă în timpul rămas până la vacanța de vară, și astfel a inventat pur și simplu literele X, Y și Z. Din fericire, mica înșelătorie a trecut neobservată. Dar, de atunci, la sfârșitul alfabetului au rămas agățate aceste trei litere, care nici în prezent nu apar prea des în cuvinte și pe care de fapt nu le folosește nimeni.— Ce prostii! strigară copiii.— Ce? întrebă unchiul Theo. Vi se pare că spun prostii? Ia să vedeți voi dacă vă mai povestesc vreodată ceva.
Cartea parcă e un fluturcu aripile deschise,când se-nalță-n zbor, te poartăprin povești și lumi de vise.O corabie îmi pare,pânzele-s desfășurate ...Navighezi pe mări, oceanesau spre astre-ndepărtate.Ce prieten bun e cartea!Te învață doar de bine,știe tot ce-o-ntrebi și-ți spune,nu se supără pe tine.Toate stau ascunse-n slove;adevăruri și povești.Dar să poți citi în ele,trebuie să le iubești.p. 6-7
E locuită de-un anume Cărturescu. Acesta e un bătrânel adus de șale, având renumele de-a fi citit toate volumele din lume, între pereții bibliotecii sale.„La început, aveam o casă ca tot omul, îmi spuse el cu-o răutate-n glas. Doar că pierdeam prea multă vreme ca să mă duc de-acasă după tomul (sau vreun atlas) de care-aveam nevoie, la bibliotecă sau la librărie. Ia să-ntoarcem foaia, mi-am zis eu, într-o bună zi, și să-mi duc viața, de-acum încolo, -nconjurat mereu de cărți și hărți. Eram de-ajuns de tânăr să nu pot avea, încă, un acoperiș la casă. Era nasol de tot. Scoarțele cărților se scorojeau, se albeau pagini, dispăreau litere, cuvinte-ntregi, imagini. Apoi, cu anii, vraful de volume spori și, cu acestea, și volumul cabanei (sau cabanii) mele: ea numără acum mai multe caturi și șaptezeci și șapte de-ncăperi. Odaia-mi cea mai dragă-i aia ce are darul să m-aștearnă pe citit poezii, în zilele de iarnă; la lumina lămpii, -n zori, catrene; în zilele de luni, m-așteaptă octosilabele, pe când alexandrinii-i citesc de hramul Sfântului-Așteaptă.”Cărturescu are farmec mult.Odată, ca să-l tachinez puțin, l-am provocat s-o caute-n noianul de terfeloage pe-aia la care țin mai mult. Mi-am zis că trebuie să fie ca atunci când cauți acul într-un car cu fân, vreo stea pe cerul mare, sau o butelcă-n mare.El, însă,-i dădu de urmă: o cunoștea, ca unul ce-o citise cu șașize'ș'trei de ani în urmă.Numai că, dând s-o scoată dlintre cărți, primele începură să cadă în cascadă: vol. 1, vol. 2, vol. 3, teanc după teanc.Am șters-o chiar la țanc, pe când din ditai vreaful de cărți al bietului domn Cărturescu se alegea, firește, praful.Bine-nțeles, semințele, -nveliteÎn coli veline, unice,în formă de literecuneiforme, runice,după cutremurul abrupt,rămas-au, drace!,dedesbut.(5-5=0)
Șoricelul, cu încetul,A-nvățat tot alfabetulȘi acuma, vă spun drept,E un șoricel deștept.Toată ziua, el citește(Prin biblioteci, firește),Cu mult sârg, zeci de volume,Enciclopedii, albume.Când mai multă vreme are,Răsfoiește și ziareSau reviste colorate –Deopotrivă îi plac toate!Câteodată, obosește...Să nu-l doară ochișorii,Șoricelu-atunci citeșteCărțile cu... dințișorii.
— Matilda, am uitat să-i cumpăr cadou Rebeccăi, își aminti mama. Mergeți la librărie și luați-i o carte bună.— De ce neapărat o carte? se strâmbă Martin.— Pentru că o carte e cel mai bun cadou, spuse mama pe un ton educativ.— Cel mai bun cadou e o jucărie!— Bine atunci. Puteți să cumpărați o jucărie, cedă mama. Dar oricum cumpărați și o carte.— Sunt convins că Rândunica ne va sugera o carte bună, așa-i, draga mea? întrebă bunicul Oscar.— Absolut, răspunse imediat cuca. Ba chiar știu ce carte anume. [...]Rândunica îi sfătui pe copii să cumpere două cărți minunate scrise de Maria Parr, Inimi de gofre și Tonja Glimmerdal. Bunicului Oscar îi plăcea în mod deosebit titlul Inimi de gofre.— Sună foarte încurajator, spuse el. Vânzătorul se dovedi plăcut surprins când Matilda îl rugă să le arate unde sunt cărțile Mariei Parr.— O alegere excelentă, o lăudă el pe fetiță.— Ceea ce era de demonstrat! nu scăpă prilejul să zică Rândunica.
„Am servit din toți, n-ai grijă!”,Mi-a zis azi un șoricel,„Și din James, și din Marcel,Din Francesco... din Miguel!Într-o vreme mă-mbuibamDoar din el și din William!Pe Lev și pe FiodorI-am ros până la cotor.Mi-a plăcut la gust și Franz,Iar când n-aveam niciun sfanțZiceam: «Nene, asta e!N-o să mori dacă încerciȘi tu-un pic de Honoré!»L-am halit și pe Jean-PaulTot, c-aveam stomacul gol.Nu mi s-a părut grozav.Ce să mai spun de Gustave!Pe Arthur, pe ImmanuelMi-a fost greu rău să-i diger,Iar din Johann și ThomasAm băgat, dar mi-a rămas,N-am putut să îi dau gataCum am dat-o pe Agatha ...Și vezi tu, rozând din toate,Mi-am dat seama ce prefer:Să-l mănânc pe Jamie, frate!Care Jamie?! Oliver!!!”
Trebuie precizat că romanul tuturor romanelor fusese scris (unii sunt de părere că ar fi mai corectă folosirea cuvântului „abstras”) cu mai multe milenii în urmă, iar cartela pe care fusese consemnat a fost găsită cu ocazia unor săpături efectuate în straturile foarte adânci ale solului, vechimea civilizației căreia îi aparținea fiind situată, cu oarecari aproximări, de la arheolog la arheolog, între 4 000 și 4 000 000 de ani î.e.n., cu toate că există unii specialiști care-i mai contestă și astăzi autenticitatea, pretinzând că ar fi vorba de o simplă mistificare a unor excentrici. Toate aceste ipoteze nu au însă o legătură prea mare cu fenomenul în sine, căci textul și mesajul lui nu au nevoie de vreo adendă cronologică pentru interpretare.Nu de la început oamenii de știință își dăduseră seama că este vorba de un text, așa încât primele referințe la proaspăta descoperire o considerau drept o simplă piesă tehnică sau un instrument de cult, dar s-a emis și ipoteza unei posibile opere de artă, și asta chiar de la început, fapt peste care nu este indicat a se trece prea ușor cu vederea. Textul manuscrisului a rămas totuși neexplorat timp de mai multe decenii, rătăcit printre exponatele muzeale ale mai multor țări, până la venirea momentului când persoana menită să-l descifreze s-a născut și l-a văzut, l-a studiat și interpretat.
O să citesc, promit,(Printre rânduri și în steleȘi în ochii mamei melePe etichete și plăcuțeON și OFF pe mașinuțeInstrucțiunile la jocuriProstiile de pe blocuriTot ce scrie pe pereteSau pe ușă-n toaletePe tricouri și pe pungiDar nu cărți, că sunt prea lungi.)
Am alergat spre sala unde avea loc un congres important despre activitatea editorială și la care fusesem invitat.Am trecut prin standurile pline ochi de vizitatori, unde editori, autori, ilustratori, agenți literari și tipografi discutau afaceri. Totodată profitam să trag cu ochiul și la noile apariții expuse pe rafturi.Vai, cât iubesc cărțile!Îmi place să le citesc, să le răsfoiesc, să le miros – eu ador mirosul de cerneală proaspătă, de carte abia tipărită.Ce frumoasă este meseria de editor! N-aș schimba-o pentru nimic în lume!Am ajuns la congres: am urcat pe scenă și am ținut un scurt discurs. Toată lumea m-a aplaudat cu amabilitate. Apoi am întrebat:— Există întrebări?Cineva a urlat din fundul sălii:— Ia spuneți, de ce în ziua de azi nimeni nu mai publică Cultură cu C mare?Era o voce familiară... era chiar el, Ș.! Toată lumea se aștepta să răspund amabil la întrebare. Așa că vă imaginați ce reacție au avut când eu am zbierat exasperat:— Gata! Nu-mi pasă câtuși de puțin de Cultura cu C mare!