ce crezi că citesc?
... Mare bătaie de cap, mai cu seamă pentru o fetiță de nouă ani. În ciuda dificultăților, se descurcase destul de bine, însă îi scăpase un amănunt: uitase acasă cartea pe care trebuia s-o ducă înapoi la biblioteca școlii chiar în dimineața aceea. Își dăduse seama abia când străbătuseră deja jumătate din drum. [...] Dacă îi explica totul învățătoarei care se ocupa de bibliotecă, doamna Ursula (cunoscută între copii drept Canișa) cu siguranță avea să înțeleagă. Era o femeie cu alergie la copii, căreia-i sărea repede muștarul, dar de data asta Noa avea un motiv întemeiat să nu înapoieze cartea. Sau poate nu.— Nu-mi veni cu gogoși de-astea! se răsti doamna Ursula, cu ochii scăpărând de furie, când Noa încercă să-i spună că uitase cartea. Ești pedepsită să nu ieși în recreație! Stai în picioare acolo, cu fața la perete. Și n-0 să mai poți împrumuta cărți de la bibliotecă o lună de zile. Poate așa te înveți minte, cap sec!Noăi cel mai mult îi plăcea să citească. Mergea la bibliotecă de mai multe ori pe săptămână. Împrumuta cărți pe care acasă le devora ca pe niște delicioase prăjituri cu ciocolată și frișcă, iar apoi le restituia întotdeauna la termen. Oricum am privi lucrurile, pedeapsa fusese nedreaptă.— O lună? protestă viitoarea astronaută. Dar insistați mereu că trebuie să citim, că e bine pentru minte, pentru vocabular și pentru viață. Cum poate o bibliotecară pedepsi o fetiță interzicându-i să mai împrumute cărți? N-are sens, își încheie ea pledoaria, gândindu-se că, în fața unui argument așa de convingător, doamna Ursula n-o să aibă ce face și o să se răzgândească.— Fetiță afurisită! se zbârli Canișa, furioasă. Obrăznicătură ce ești! Ei bine, să știi că nu tolerez obrăzniciile. Luna fără cărți tocmai s-a transformat în două. Îndrăznește acum să mai deschizi gura, adăugă, țintuind-o cu privirea de parcă ar fi urât-o cu fiecare celulă a corpului.
p. 8-11
activitatea printabilă va urma
pe măsură ce am timp de ea!