Sunt pe deplin încredințată:
Marin Sorescu a scris proză ritmată
În „Unde fugim de acasă?”.
Însă vreau să mă fac înțeleasă
Aici, intenționat, o redau ca poezie
Să-ți fie mai ușor de citit ție.
Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești
Aproape e imposibil să te împotrivești
Să nu le ții aproape și să le citești:
Nu sunt elemente efemere
Fiecare dintre voi
a-nvățat să numere până la doi.
Aici v-ați oprit
și, de osteneală, ați adormit.
— Aoleu, ce-i?
Dar în vis l-ați văzut pe 3.
Era ceva, ca o namilă înfiorătoare,
și — culmea — mergea și mai departe cu groaza: avea 4 picioare.
Când v-ați trezit era ora 5;
pe câmp veneau oile de la servici.
Câte oi acum dau cu praf pe drum, parcă încondeiază un ou?
Na, c-ați adormit din nou.
— O, chiar de-ați dormi sub pat,
nimeni nu va scăpa de numărat.
Numerele vă vor urmări în adormirile voastre cele mai adânci
și le veți visa pe brânci.
Deoarece ele trebuie să vă intre bine în cap — asta e.
Dă-le naibii, că sunt și importante, ca în viață toate celelalte.
1 este un pic
peste nimic.
De exemplu, floarea asta cu care eu mi-am încrucișat drumul
zice: a mai trecut unul.
Și cu asta a isprăvit cu persoana mea
și așteaptă să treacă prin dreptul ei altcineva.
Noi am fost la munte — mi-aduc aminte ca azi —
și-am văzut o mie de brazi.
Iepuri o sută dintr-o dată,
dar asta cred că era o șmecherie a unuia, gogonată.
Unul singur cred că era,
care așa de repede fugea,
încât oriunde te uitai,
îl vedeai.
Deci, orice ai face — hop! un număr,
îți sare ca un papagal pe umăr.
Acasă, să zicem, când vreți să vă jucați și voi, s-aude,
și vă fac morală un milion de rude.
Așa că, aflați:
numărăm și suntem numărați.
Pe mine, de exemplu, mă numără ceasul deșteptător, pe la șapte,
spunându-mi să mă duc la servici, cu limbă de moarte.
(Că după aia el adoarme din nou, ori moare
până la învierea din dimineața următoare).
Și soarele mă are în socoteala lui, bineînțeles.
Deocamdată sunt un număr cuminte, care la fiecare adunare îi ies.
Eu simt de departe, dar nu mă doare
această numărătoare.
Numai bătrânii se vaietă îngrozitor,
când li se adună câte-o mână, câte-un picior.
Și atunci roagă pe câte unul ca voi, vreun pici,
să strige pentru ei: „Sunt aici”.
De-aia zic: învățați numărătoarea pe degete, pe frați, pe clanțele ușii, pe dinți,
să-i puteți ajuta pe bunici, pe părinți.
Seara când vi se face patul să vă gândiți:
unde am ajuns cu număratul? Și să adormiți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu