Lumea - format mic

Sunt pe deplin încredințată:

Marin Sorescu a scris proză ritmată

În „Unde fugim de acasă?”.

Însă vreau să mă fac înțeleasă

Aici, intenționat, o redau ca poezie

Să-ți fie mai ușor de citit ție.

Aprope teatru, aproape poeme, aproape povești

Aproape e imposibil să te împotrivești

Să nu le ții aproape și să le citești.

Începem din nimic 

cu: Lumea - format mic

il. Sabin Bălașa

Dă-ne, soare, zilnic papucul tău cald
să putem ieși pe asfalt. 

Că atunci când nu trec mașini 

noi desenăm pe el găini. 

Găini măiestre, ale căror ouă 

nu se șterg când plouă. 

Ba, din contră, din ele, clocite bine, 

ies copaci, veverițe și albine. 

În fiecare zi, pe un kilometru de trotuar 

stricăm un kilogram de var. 

Începem cu portrete de mâțe și alte animale 

până ajungem la triunghiuri și linii goale. 

Facem fel de fel de cercuri și pătrățele 

și nu mai lăsăm nici o figură să intre în ele. 

Le păzim o zi întreagă 

ca nimeni să nu le-nțeleagă. 

În noi în fiecare

sforăie netrezit un pictor foarte mare. 

Unul, nedescoperit până acum niciodată, 

ca o ciupercă nerăsărită și nemâncată. 

Și de-aia toată ziua, în genunchi, pe asfalt, lucrăm, 

pentru că vrem să-l lansăm.

Dar de-o fi pictor sau ba, 

noi om desena și așa. 

Chiar dacă ursul nostru n-are decât o labă, 

se vede că e un urs de treabă.

Deși suntem copii, 

operele noastre sunt pline de economii. 

Iată, pentru atâția oameni desenați aici cu creta, 

vede același ochi de soare, care face naveta. 

Azi la mine, 

mâine la tine. 

Astăzi se uită cu el iepurele care mustăcește fericit și dă din urechi, 

mâine aceste frunze de stejar, perechi.

Noi ne căznim numai ca totul să fie frumos, 

pe sus și pe jos. 

Dacă zboară pe cer doi porumbei și-un cocor,

punem mâna pe umbra lor. 

Așa îi avem mereu lângă noi,

cocorul și porumbeii amândoi. 

Apoi, din când în când, 

mai luăm animale, pasări și din gând. 

Când zgâriem o figură nouă, nemaivăzută, cine știe ce ciudat nagâț sau nagâță, 

parcă sugem din cea mai dulce țâță. 

Parcă mușcăm din visul de azi-noapte, 

cu dinții noștri de lapte.

Ce, parcă n-am văzut cu ochii goi 

că desenați ditamai oameni mari și voi? 

Faceți toată ziua pe drum 

tot felul de gânduri din fum: 

o casă, un vapor 

care plutește pe un nor. 

Chiar mă întrebam eu câteodată: unde s-or fi ducând toate aceste desene, 

nene? 

Aș vrea să pun mâna eu, unul, 

pe tot ce-a desenat cu fum omenirea, de când s-a inventat tutunul. 

Așadar, ne întrecem și pe această cale: 

voi pictați cerul, noi pământul de la aer mai la vale.

Noi ne jucăm foarte gravi, 

gândindu-ne că pământul e făcut pentru zugravi. 

Iată, un munte de var ne-a ajuns pentru toți câmpii. 

Au mai rămas fără păsări, cai și stele: gardurile și, pe alocuri, stâlpii. 

Mâine dimineață la ora șase 

trecem și la case.

https://www.scribd.com/document/395896399/Marin-Sorescu-Unde-Fugim-de-Acasa