De-a Delta Dunării

Sunt pe deplin încredințată:

Marin Sorescu a scris proză ritmată

În „Unde fugim de acasă?”.

Însă vreau să mă fac înțeleasă

Aici, intenționat, o redau ca poezie

Să-ți fie mai ușor de citit ție.

Aprope teatru, aproape poeme, aproape povești

Aproape e imposibil să te împotrivești

Să nu le ții aproape și să le citești.

Într-o rezervație a țării

De-a Delta Dunării

Delta, după câte știu, 

seamănă cu lacul cel Cenușiu,

unde pelicanul bătrân stă toată ziua grav, 

așteptând un fotograf. 

Ca să-i iasă poza bine, nici nu se mișcă din loc.

și ține și-un pește-n cioc. 

Dar, râdea un guguștiuc, 

cică peștele-i de cauciuc! 

Aici, în deltă, vedeți, pe lângă foarte mulți pelicani, 

mai există și lișițe, nagâți și cormorani. 

O, aici sunt toate păsările de pe pământ (dacă nu și ceva în plus, 

adică păsările din Luna de sus). 

S-au adunat în aceste locuri pline de vrajă, 

ca să facă plajă. 

Eu mai cred că ele bat mările și poienele 

până aici și ca să-și arate penele. 

Pentru că, anual, în Delta Dunării se deschide, pentru o lună și jumătate, 

Expoziția păsărilor neîmpăiate. 

Nu vedeți că toate 

au sprâncenele și penele care mai de care mai frumos colorate? 

Unele și le vopsesc cu verdeață de alge 

din fluviul Gange, 

altele cu untură de crocodil 

din Nil, 

sau mai știu eu cu ce boia

din Africa. 

După aceea își lustruiesc penele cu un pluș

și își fac ciocul cu ruj. 

Bineînțeles, la sfârșitul sezonului pasărea cea mai frumoasă 

primește premiu o broască țestoasă.

Intrăm, acum într-o pădure 

unde nu cresc mure.

Copacilor înalți, care au în vârf un pămătuf, 

li se spune în limba deltei „stuf”. 

În fiecare dimineață, 

aici e raiul puilor de rață, 

de nagâț și de bâtlan. 

Trestiile le țin loc de tobogan. 

Se suie unul 

în capul altuia până când ultimul 

ajunge în vârful trestiei, cea mai înaltă, 

și de-acolo alt pui îi dă brânci în baltă. 

Acolo încep să bea apă — nu ca să se înece, 

ci, așa, le place, că e rece. 

Să știți: păsările astea toate 

știu de mici să înoate. 

Cineva spunea un lucru nou: 

că ele ar învăța să înoate chiar în ou. 

Cică în fiecare găoace 

cartea de citire zace. 

Când puiul de rață învață pe de rost totul, 

sparge coaja cu ciocul. 

Și cât e el de pui 

toată balta e a lui.

Ce să vă mai spui? 

Apa asta, pe care plutește plaurul,

e scumpă ca aurul. 

În primul rând, e dulce, de la cercul de la suprafață rotund, 

și până la ierburile de la fund. 

Și apa dulce 

mult aduce. 

Unde mai pui, 

aceste păsări și acești pui, 

acești pești, 

de care nu ai loc să te-nvârtești;

Și acești brotaci 

care scot limba la fluturi și la gândaci!

Vedeți stuful 

că-și scutură pămătuful? 

Ei, aflați că eu, cu o șmecherie, 

pot scoate din stuf hârtie. 

C-am aflat că-n fiecare trestie ce se leagănă peste mâl 

stau coli de hârtie sul. 

Dacă ești scriitor ești fericit: 

cu o trestie de-asta te-ai procopsit. 

Scoți tot papirusul din ea 

seara, 

și trestia se umple la loc dimineața. 

Pe o trestie de-asta îți poți mâzgăli, cum vrei, toată viața.

Și acum să lăsăm lotca să ne poarte 

mai departe. 

Păcat că ea nu poate trece de-a curmezișul 

prin toate coclaurile și pe sub tot păpurișul. 

Dar iată aci un cârd de bâtlani pescari, 

cu ciocurile aspre, bătute de vânturi mari. 

Dacă le dau niște guvizi, 

ei o să ne fie ghizi,

Câte unul, ușor, 

trecem din barcă pe spinarea lor. 

Așa ... E mai bine așa. 

Doamne, ce ne vom plimba! 

N-o să ne rămână nici o insulă necunoscută, nici una, 

nici o barză nearătată cu mâna. 

Ba chiar și stelele din baltă le vom număra. 

Și-n timpul ăsta, 

lin, lin, pe sub picioare

vom simți cum se varsă Dunărea în mare.