Fugă cu mingea

Sunt pe deplin încredințată:

Marin Sorescu a scris proză ritmată

În „Unde fugim de acasă?”.

Însă vreau să mă fac înțeleasă

Aici, intenționat, o redau ca poezie

Să-ți fie mai ușor de citit ție.

Aprope teatru, aproape poeme, aproape povești

Aproape e imposibil să te împotrivești

Să nu le ții aproape și să le citești.

Mai jos, sportiv motiv te împingea

S-o iei la Fugă cu mingea

O curte mare, cât cuprinzi cu privirea, 

unde bat mingea oamenii în toată firea. 

Deși, în general, ei nu sparg geamuri, sau mai știu eu, vreun cristal, 

se strâng în jur tot felul de vecini și țipă la ei a scandal.

Dar să fim atenți la jucători, 

care sunt formidabili (uneori). 

Joacă atât de frumos, 

încât crește iarba sub pașii lor, jos. 

Atunci pe tot stadionul trec fiorii, 

ca toamna printre nori cocorii. 

Dau atât de tare în minge, încât fiecare lovitură înseamnă gol, 

sau ceva asemănător.

Chiar și luna provine de la un șut. 

Este o minge care n-a mai căzut. 

Unele mingi aruncate așa, 

se prind pe cer, naiba să le ia! 

O, stați puțin, că mi-am adus aminte! 

Nu-i adevărat ce v-am spus mai înainte. 

Nimeni aici nu țipă și nu plânge, 

zgomotele astea vin tot din minge. 

Că ea e plină, măi băiete, 

cu tot felul de vaiete.

Și când o atinge cu piciorul nenea Ion, 

vaietele se varsă pe stadion. 

Uitați-vă acum în jur; 

oamenii aceștia sunt muți, v-o jur. 

Pe ei niciodată n-o să-i auziți strigând,

iar dacă se-ntorc acasă răgușiți, să știți c-au răgușit în gând.

Și acum o fază pentru care toată săptămâna rândunica 

se va nesuferi cu pisica. 

Un jucător plimbă mingea cu capul și pe picior, 

ca un jongleur. 

Ca fulgerul a înaintat, 

dar în fața porții s-a-mpiedicat. 

Suntem în minutul 27, 

către el zboară lin un stol de sticle de bere și lapte. 

Se poate spune, din acest punct de vedere, 

că pe stadion curge lapte și bere.

După cum vedeți, și oamenilor mari le cam place 

să se joace. 

Fotbalul ăsta, cu toată zarva, 

e un fel „de-a baba oarba”. 

Adică jucătorii noștri parcă — aoleu! —

dau în minge legați c-o basma la bombeu 

(în loc de ochi). 

Nu le fie de deochi! 

În alte părți, oamenii se luptă cu taurii cei țepeni în copite 

și cu coarnele pe gresia lunii ascuțite. 

Cum voi vă jucați „de-a v-ați ascunselea”,

jocul ăla s-ar putea numi „de-a v-ați împunselea”. 

Iar mai demult, în loc de minge, se aduceau tigri ori fioroși lei 

și tu trebuia să dai cu piciorul în ei. 

Atunci venea la stadion prea multă lume, 

de-aia din când în când se dădea drumul la lei direct în tribune. 

Numai așa oamenii se hotărau să mai părăsească jocurile, luând drumul casei și al cetății, 

ca să facă istoria antichității.

Dar ce vă tot vorbesc mereu, 

când nu mă aud nici eu? 

În urechea mea cea stângă 

cineva a început să plângă. 

Și-n urechea mea cea dreaptă 

o talangă se deșteaptă.