La școală dar nu rămânem acolo

Sunt pe deplin încredințată:

Marin Sorescu a scris proză ritmată

În „Unde fugim de acasă?”.

Însă vreau să mă fac înțeleasă

Aici, intenționat, o redau ca poezie

Să-ți fie mai ușor de citit ție.

Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești

Aproape e imposibil să te împotrivești

Să nu le ții aproape și să le citești:

La școală dar nu rămânem acolo

Și, după atâta cultură generală, 

aș putea să nici nu vă mai duc la școală. 

Să vă las să treceți glonț pe lângă ea 

și să vă continuați viața la cinema. 

Sau să vă dau un certificat, din care să reiasă, clar, 

că sunteți mai deștepți decât, la un loc, un cal și-un țânțar. 

Că știți că răsare o stea 

doar atunci când n-are nor pe ea. 

Că ați primit nota zece la mare 

și ați ajuns cu lecția dincolo de ninsoare.

Totuși, este o chichiță: 

toate astea le-ați învățat ca pe „Unde ești, Chimiță?”

E nevoie de o cretă, de niște caiete și de cerneală, 

din care, dacă ți le aruncă cineva înainte, iese o școală. 

Iat-o: dacă vă uitați bine peste jucării și păpuși, 

se și văd două sau trei uși. 

Printre coarnele de melci 

se mai zăresc încă douăzeci. 

Fiecare seamănă cu o carte.

Trebuie să le deschizi și să le închizi tu singur pe toate.

În clasă stau copii atenți 

și se fac premianți ori repetenți. 

Primii clipesc din gene 

la tabla neagră, pe care sunt făcute fel de fel de desene. 

Ceilalți se uită mai pe îndelete 

la burete. 

Își aduc aminte că buretele l-au mai văzut undeva, așa că ei se gândesc la mare 

în continuare. 

Copii, aici o să aflați o mulțime de povești foarte frumoase 

despre munți, și terase și case. 

Totul e să ascultați tăcând 

și să vorbiți în gând. 

Când veți auzi un clopoțel, după un ceas, 

să știți că vi s-a dat drumul și la glas. 

Puteți da 

fuga afară și acolo vă puteți juca. 

Ora este pentru învățat, 

iar recreația pentru uitat. 

Dacă voi n-ați uita 

așa de repede cunoștințele folositoare, recreația 

cred c-ar fi 

de-o zi. 

Dar iată, sună după zece minute 

și trebuie să alergați la locurile voastre foarte iute. 

Că urmează cine știe ce socoteală 

cu cine știe care portocală.

Cu cât crește un om când se ridică în picioare? 

(Asta se numește adunare). 

Unde se duce ursul după ce nu găsește miere? 

(Asta se cheamă scădere).

Și, tot așa, venind și plecând, 

învățând și uitând 

și iar învățând, 

o să vă pomeniți că știți pe dinafară 

școală după școală. 

Asta puteți s-o observați singuri, uitându-vă nu în alte părți, 

ci în cărți.

Cărțile or să fie tot mai mari, iar pozele lor tot mai mici, 

întâi ca niște păpuși, apoi ca niște furnici.

Când nu veți mai vedea nici o poză în nici o carte, 

să știți că ați ajuns cu învățatul și cu uitatul foarte, departe.