La Polul Nord

Sunt pe deplin încredințată:

Marin Sorescu a scris proză ritmată

În „Unde fugim de acasă?”.

Însă vreau să mă fac înțeleasă

Aici, intenționat, o redau ca poezie

Să-ți fie mai ușor de citit ție.

Aprope teatru, aproape poeme, aproape povești

Aproape e imposibil să te împotrivești

Să nu le ții aproape și să le citești:

Vreme de record

Găsim La Polul Nord:

Azi, vă rog să vă-mbrăcați într-un timp record: 

am vreo zece invitații pentru Polul Nord. 

Rugați toate mătușile 

să vă caute mai repede căciulile, fularele și mănușile. 

Hai, lăsați gălăgia și jocurile, 

că pierdem acolo locurile. 

Că la pol ninge foarte tare 

și într-o clipă zăpada acoperă orice numerotare 

și s-ar putea întâmpla să ne așezăm cu un loc mai jos ori mai sus, 

să ne scoale de pe el un urs.

Acum, până una-alta, 

eu o să studiez harta. 

Să văd pe unde se ajunge la Polul Nord, 

într-un timp record. 

Am și găsit (din orice încurcătură tot eu să vă scap!): 

mergem cu tramvaiul până la cap. 

Acolo căutăm o săniuță, dacă se poate cu ataș, 

și-nhămăm la ea doisprezece iepurași.

(De obicei ei nu trag la ham, dar după puțină reflecție,

vor face pentru noi o excepție.) 

Noi vom pocni o dată din biciușcă 

și iepurii vor porni ca din pușcă. 

A, va fi pentru ei un fleac 

să străbată nouă păduri, să sară peste nouă munți și să ocolească un lac. 

Din când în când vom țipa în urechea lor, 

să se-audă ca la difuzor: 

„Hei, mergem bine, nordul e pe-aici, 

după cum ne învață mușuroaiele de furnici”. 

La un moment dat vom face cruce c-un ren

(care înseamnă în limba băștinașilor „tren’’). 

Le vom mulțumi urecheaților și, cu mare emoție, 

vom schimba mijlocul de locomoție. 

Renul ne va duce o zi și-o noapte,

încă o zi și-o noapte 

și, în sfârșit, vom ajunge la Polul Nord pe data de 7. 

Acolo ne vom ruga de viscolul păcătos 

să se oprească oleacă, să ne putem da jos.

Trebuie să vă spun că aceste meleaguri se caracterizează prin ger. 

Clima de la Polul Nord e o climă de frigider.

Untul, peștele, carnea, aici, la marginea înghețată a mării, 

ating culmea conservării. 

Poți să mănânci guvizi și bibani 

proaspeți de două mii de ani. 

Focilor, care sunt foarte cochete, le place aici 

fiindcă par mult mai mici

(vreau să spun că arată mult mai tinere). 

Urșii se conservă în costum alb, de ginere. 

Dar noi n-am bătut atâta drum să ne conservăm, 

ci ca să cercetăm.

Fiindcă nimeni n-a studiat oceanul înghețat cel plin de mistere, 

din punctul nostru de vedere. 

Să lămurim o dată pentru totdeauna: 

unde au dispărut de aici soarele și luna? 

Nu cumva au căzut în valuri într-o bună dimineață 

și s-a prins deasupra gheață? 

Noi am putea face o copcă 

și să le scoatem într-o lotcă. 

Să le uscăm razele ude, într-o seară, 

la Steaua polară. 

În sfârșit, nu putem prevedea totul de azi. 

Vom proceda de la caz la caz.

Ați terminat cu fularul și gheata? 

Plecăm, sunteți gata? 

Aoleu, până să vă pregătiți voi, 

uite c-a venit polul la noi. 

A ajuns până la munții de piatră și fier, 

l-au văzut copacii cu frunzele mai dinspre cer. 

L-au văzut ciorile și coțofenele, 

care au început a-și vărui cu zăpadă penele.

Acum, că tot ați pus să umble după mănuși, 

haideți la săniuș. 

N-o fi chiar ca la oceanul înghețat, dar, ca să zic așa, 

tot e ceva.