Feriți cerul!

Sunt pe deplin încredințată:

Marin Sorescu a scris proză ritmată

În „Unde fugim de acasă?”.

Însă vreau să mă fac înțeleasă

Aici, intenționat, o redau ca poezie

Să-ți fie mai ușor de citit ție.

Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești

Aproape e imposibil să te împotrivești

Să nu le ții aproape și să le citești:

Feriți cerul!

Da’ departe ne-am mai plimbat, 

nu știu dacă-ați observat. 

Am tocit ca pe preșuri cele patru puncte cardinale, 

luându-le pe picioare. 

V-am dus în lună și mai încolo, din stea în stea, 

pe răspunderea mea. 

Dar, aici, la doi pași, 

cresc ciuperci sau un oraș? 

Hai astăzi să-l privim, 

că și noi tot în case locuim, 

dacă stai să te gândești. 

Mai ales noaptea și-n timpul dintre povești.

Așadar, 

locul a fost mai întâi desenat cu cretă și var.

Apoi s-au îngrămădit cărămida, cimentul, lemnele, fierul. 

Și când casele au început să răsară, cineva a strigat: „Feriți cerul!” 

E un zgomot surd ca de moară, plus încă o morișcă. 

Un Manole plin pe piept de frișcă 

își tot așază cărămizi sub picioare și se-nalță. 

Din când în când măsoară zidul c-o ață. 

Și, tot așa, cât ți-i ziua de mare. 

Pe la etajul șapte fumează și el o țigare 

și pe unde-o ia fumul înseamnă locul c-un creion roșu 

și face coșu’. 

Știți, chiar dacă blocurile au calorifere, pe fiecare acoperiș 

trebuie să fie un coș, 

ba chiar două, dacă se poate: 

pentru cuibul berzelor necivilizate 

(care și acum 

încă se mai încălzesc cu fum). 

Până le e gata acoperișul, berzele clempăne din cioc: clac-clac! 

și stau cu bagajele-ntr-un copac. 

O, dar eu am ajuns prea repede sus, 

până la berze mai sunt multe de spus. 

Încetul cu-ncetul 

un meșter așază parchetul, 

în timp ce-n jurul lui o albină tot zboară, 

gândindu-se dacă nu-i cazul să-l dea cu ceară. 

Nenea, ăsta, care are o șapcă de hârtie, grozavă,

de ce credeți că se uită acum printr-o țeavă? 

El e cu instalația de apă 

și vrea să vadă, 

în depărtare, 

dacă celălalt capăt al țevii e înfipt în mare. 

Fiindcă oricare robinet bun trebuie azi, 

pentru orice eventualitate, să aibă legătură c-un val sau un talaz. 

Dacă apa cumva se oprește, 

înseamnă c-a intrat pe țeavă vreun pește. 

Ce mai e și asta? 

Fereastra. 

Pe aici se vede limpede cum vine primăvara cu iarba sau toamna cu norii — 

depinde în care parte zboară cocorii. 

Că ei sunt cei care numără clipele 

și-nvârt soarele cu aripele. 

Pereții acum sunt goi,

adică nemîzgăliți de voi. 

Într-o bună dimineață 

aici se vor muta oameni cu tablouri în brațe, 

fiindcă odaia parcă n-are căldură, 

dacă pe pereți nu-i ceva, vreo pictură. 

Eu, de exemplu, am una cu două bufnițe 

pe care le-am botezat Ciulnițe. 

Au ochii mari, toată ziua veghează 

de parcă fotografiază. 

Cât noi ne-am tot foit,

casa asta aproape că s-a isprăvit. 

Unde-am stat adineauri e parterul, 

acum suntem la etajul șapte, deasupra căruia locuiește cerul.