luni, 23 februarie 2026

Feriți cerul!

Sunt pe deplin încredințată:
Marin Sorescu a scris proză ritmată
În „Unde fugim de acasă?”.
Însă vreau să mă fac înțeleasă
Aici, intenționat, o redau ca poezie
Să-ți fie mai ușor de citit ție.

Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești
Aproape e imposibil să te împotrivești
Să nu le ții aproape și să le citești:

Feriți cerul!

Da’ departe ne-am mai plimbat, 
nu știu dacă-ați observat. 
Am tocit ca pe preșuri cele patru puncte cardinale, 
luându-le pe picioare. 
V-am dus în lună și mai încolo, din stea în stea, 
pe răspunderea mea. 
Dar, aici, la doi pași, 
cresc ciuperci sau un oraș? 
Hai astăzi să-l privim, 
că și noi tot în case locuim, 
dacă stai să te gândești. 
Mai ales noaptea și-n timpul dintre povești.

Așadar, 
locul a fost mai întâi desenat cu cretă și var.
Apoi s-au îngrămădit cărămida, cimentul, lemnele, fierul. 
Și când casele au început să răsară, cineva a strigat: „Feriți cerul!” 
E un zgomot surd ca de moară, plus încă o morișcă. 
Un Manole plin pe piept de frișcă 
își tot așază cărămizi sub picioare și se-nalță. 
Din când în când măsoară zidul c-o ață. 
Și, tot așa, cât ți-i ziua de mare. 
Pe la etajul șapte fumează și el o țigare 
și pe unde-o ia fumul înseamnă locul c-un creion roșu 
și face coșu’. 
Știți, chiar dacă blocurile au calorifere, pe fiecare acoperiș 
trebuie să fie un coș, 
ba chiar două, dacă se poate: 
pentru cuibul berzelor necivilizate 
(care și acum 
încă se mai încălzesc cu fum). 
Până le e gata acoperișul, berzele clempăne din cioc: clac-clac! 
și stau cu bagajele-ntr-un copac. 
O, dar eu am ajuns prea repede sus, 
până la berze mai sunt multe de spus. 
Încetul cu-ncetul 
un meșter așază parchetul, 
în timp ce-n jurul lui o albină tot zboară, 
gândindu-se dacă nu-i cazul să-l dea cu ceară. 
Nenea, ăsta, care are o șapcă de hârtie, grozavă,
de ce credeți că se uită acum printr-o țeavă? 
El e cu instalația de apă 
și vrea să vadă, 
în depărtare, 
dacă celălalt capăt al țevii e înfipt în mare. 
Fiindcă oricare robinet bun trebuie azi, 
pentru orice eventualitate, să aibă legătură c-un val sau un talaz. 
Dacă apa cumva se oprește, 
înseamnă c-a intrat pe țeavă vreun pește. 
Ce mai e și asta? 
Fereastra. 
Pe aici se vede limpede cum vine primăvara cu iarba sau toamna cu norii — 
depinde în care parte zboară cocorii. 
Că ei sunt cei care numără clipele 
și-nvârt soarele cu aripele. 
Pereții acum sunt goi,
adică nemîzgăliți de voi. 
Într-o bună dimineață 
aici se vor muta oameni cu tablouri în brațe, 
fiindcă odaia parcă n-are căldură, 
dacă pe pereți nu-i ceva, vreo pictură. 
Eu, de exemplu, am una cu două bufnițe 
pe care le-am botezat Ciulnițe. 
Au ochii mari, toată ziua veghează 
de parcă fotografiază. 
Cât noi ne-am tot foit,
casa asta aproape că s-a isprăvit. 
Unde-am stat adineauri e parterul, 
acum suntem la etajul șapte, deasupra căruia locuiește cerul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu