sau poezia, personajul, autorul, ilustratorul, cartea ... pentru copii mici, mari sau (din)lăuntrici
„După ce ai avut vacanță de vară o bucată bună de vreme, e chiar plăcut să începi școala din nou. Cel puțin așa cred eu. Bosse zice că o să-i scrie regelui să-l roage să închidă toate școlile, dar eu sper ca regele să nu facă asta. Fiindcă mie îmi place la școală. Îmi place de domnișoara noastră, și îmi plac colegii mei, și manualele mele, după ce le îmbrac în hîrtie nouă, frumoasă și lipsesc pe ele etichete cu numele meu. Lasse și Bosse nu-și schimbă îmbrăcămintea la cărți, dacă mama sau domnișoara nu le spune că e musai. Ei își mîzgălesc manualele. Și Lasse îi decupează pe Kronblom și Knoll și Trott și pe toți maimuțoii posibili din reviste și îi lipește pe fotografiile din manualul de geografie. Zice că e mai multă variație în felul acesta. Cred și eu. Fiindcă dacă sub o imagine e scris țăran chinez plantând orez, e chinez doar jos, fiindcă fața e a lui Kronblom.”
p. 78-79
Iar de ești visător din fireSunt sigur c-o să te inspireLuna în fiecare searăCând la fereastră-o să-ți apară.Privește-o numai și vei scrieȘi tu măcar o poezieSau chiar o carte, cine știe...Oricât e Luna de departe,O poți atinge cu o carte,Ca Wells, Jules Verne, Gellu Naum,Ce și-au croit spre Lună drumC-un toc, o foaie de hârtieȘi multă, multă fantezie...
„— Trebuie să știi, K., că aici te afli la o ȘN. Aici nu se învață cititul, nici scrisul și nici socotitul, aici se învață meșteșugul meșteșugurilor. Cartea pe care o vezi pe masă în fața mea, legată cu lanțul, este KSI. Aici sunt scrise toate vrăjile de pe pământ. Dar numai eu am voie s-o citesc, fiindcă eu sunt meșterul. Și ține bine minte, nici unuia dintre voi nu-i e îngăduit să o deschidă. Să nu cumva să încerci să mă păcălești, că ar fi vai de tine. M-ai înțeles, K.?— Am înțeles, cârâi băiatul, mirându-se că putea vorbi. Glasul îi era răgușit, totuși vorbea clar, fără nici un fel de efort. [...] K. auzise tot felul de zvonuri despre astfel de ȘN ... Și iată-l acum ajuns el însuși ucenic la una din aceste școli, care se dădea drept moară. Și totuși, ceva-ceva părea că se răsuflase: cel puțin în vecinătate se știa că aici se petrec lucruri neobișnuite [...] K. nu avu mult timp să cugete asupra acestor lucruri, căci meșterul se așezase la masă și începuse să citească cu voce tare un capitol din KSI. Citea rar, psalmodiind și legănându-se din șolduri, înainte și înapoi [...] De trei ori citi textul și formula magică, de fiecare dată aceeași melodie, mereu legănându-se din șolduri, înainte și înapoi. După a treia lectură închise cartea, tăcu o vreme, apoi vorbi:— V-am învățat o părticică din Arta Secretă. Ia să văd ce ați reținut. Tu de colo, zi-i!” p. 41-42
— „În 1596, la frumoasa vârstă de douăzeci și doi de ani, citi Joe, Mabel Crump a scris cea mai valoroasă carte din istoria literaturii vrăjitoarelor: O carte de descântece, poțiuni și alte chestiuni vrăjitorești, care, mai târziu, a primit un titlu mai simplu, Cartea lui Mabel. De la traducerea ei, în 1848, Cartea lui Mabel a devenit în toată lumea, un bestseller. [...]— Stai un pic! Mabel era englezoaică, nu?— Mda— Atunci de ce-a fost nevoie să fie tradusă cartea? ... Și de ce n-a fost tradusă timp de peste două sute cincizeci de ani?! A fost scrisă în vreun cod sau ceva de genul ăsta? ...— Chiar vrei să știi?— Da.— Bine ... Mabel avea un scris îngrozitor. Nimeni nu putea înțelege un cuvânt! Și-atunci, cam acum două sute de ani, un specialist în lingvistică s-a ocupat de carte și a reușit să-i dea de cap. A fost o muncă de-o viață, ține minte! [...]Joe îi zâmbi încurcat și se prefăcu extrem de interesat de un exemplar din Cartea lui Mabel, pe care-l găsise pe fundul cutiei. Era o copie foarte veche cu paginile groase și îngălbenite. Pe coperta întâi, sub numele autoarei, se putea citi: „Tradusă din ilizibil de către Fleur Fortescue”. Începu s-o răsfoiască, conștient că vrăjitoarea îl urmărea cu atenție. Când ajunse la pagina cinci sute doisprezece, se opri.— Scuzați-mă, zise el, ridicând cartea. Se pare că cineva a smuls o pagină de aici.Își trecu degetele de-a lungul părții din mijloc a cărții și simți resturile zdrențuite ale paginii rupte.— Lipsește, completă vrăjitoarea. Știu. ... De fapt, zise ea cu răceală, toată lumea știe... toată lumea cu excepția ta.”p. 96-97, 107
„Caddy era în sufragerie, ghemuită pe covor, așezând foi, cărți și dosare într-un model complicat în jurul ei.— Ai grijă să nu miști nimic, îi spuse lui Indigo, care o privea. Le-am aranjat în ordinea în care trebuie să le învăț. Dacă încep la canapea și îmi croiesc drum până la fereastră, voi ști totul. [...] Începuse să își petreacă timpul într-o transă a maculaturii pentru examen și a recapitulării, urmând șirul de hârtii împrăștiat în Casa-Banană din cameră în cameră, în căutare de noi cunoștințe. Totul devenise un soi de safari. Vâna fapte și teorii și era ușor uimită că, după ce le găsea, le mai și ținea minte. Câteodată, safariul era lipsit de succes, și atunci era prinsă într-o mlaștină. Literatura engleză era o mlaștină îngrozitoare, în special Shakespeare, și mai ales Hamlet, piesa. Caddy avea un exemplar din Hamlet de trei ani. Totuși, nu putea să îl citească. Parcă îi anestezia creierul. În ziua dinaintea examenului la literatură tot nu îl citise.— Va trebui pur și simplu să sar peste toate întrebările legate de Shakespeare, îi spuse ea lui Indigo.— Mai bine l-ai citi, spuse Indigo. […]Asta a ajutat-o pe Caddy să iasă destul de ușor din mlaștina Hamlet. L-a înlocuit pe Hamlet cu Michael, pe Ofelia cu ea și îi adăuga pe cei doi prieteni de fiecare dată când acțiunea încetinea foarte tare și reuși cumva să parcurgă toată piesa la timp pentru a o discuta foarte inteligent la examenul de a doua zi. Totuși, a fost o mare ușurare să revină la chimie, care era scrisă într-o engleză normală și plină de nume familiare de pe grila de culori care încă atârna pe perete în bucătărie.”
„Oferind lui Stan în darCartea Fram, ursul polarM-am ...... .. .... .... . .... .. .... ... ”
„— De ce-ai încuiat ușa?— Vreau să citesc în liniște.— Ce citești?— Este secret.Mi. era complet surprins. Prietenul său, care nu era nicidecum mare cititor, se închisese acum în atelierul lui cu o carte misterioasă și uitase complet de treburi. Totuși, Mi. adora lectura, așadar știa prea bine că o carte putea fi atît de captivantă, încât trebuia citită în liniște și pace. Într-un fel, se bucura că prietenul său se arăta în sfârșit interesat de lectură. Poate o să citească și el cartea după ce Cu. va termina, iar apoi o să discute împreună seara lângă foc.— Prea bine, a spus Mi.. Spor la citit.” p. 121
Descarcă, printează, rezolvă și află detaliile. Distracție faină și succes!
„— Trebuie să citim tot cărțoiul ăsta până mâine. ... Fâș-fâș-fâș-fâș-fâș ... Gata! Ce bine c-am scăpat de-o treabă! — ....... ... ...... .... .. .. ... .......... .. .. ....... ”