luni, 2 februarie 2026

Scamatorii, scamatorii, scamatorii

Sunt pe deplin încredințată:
Marin Sorescu a scris proză ritmată
În „Unde fugim de acasă?”.
Însă vreau să mă fac înțeleasă
Aici, intenționat, o redau ca poezie
Să-ți fie mai ușor de citit ție.

Aprope teatru, aproape poeme, aproape povești
Aproape e imposibil să te împotrivești
Să nu le ții aproape și să le citești.
Mai jos, de trei ori magicării:

Scamatorii, scamatorii, scamatorii

Ați văzut voi, copii, 
un om care mănâncă săbii de trei ori pe zi? 
Și care scoate un porumbel, soarele și tot cerul dintr-o batistă? 
N-ați văzut, puneți-l pe listă. 
Dar ursul care a învățat carte 
și spune la toată lumea că vrea să urmeze mai departe? 
Știți cum se face să dispară în ceață 
un borcan cu dulceață?
Tii! 
Dar multe nu știți voi, copii! 
Repede la circul cel mai înalt 
să vă îmbogățiți cunoștințele în asalt. 
Aici e ca la teatru,
înțelegi totul dacă ești cu ochii în patru. 
Cântă muzica, spectatorii au înlemnit: 
programul e nemaipomenit. 
Un om pescuiește, aruncând undița în sală, 
ca în iazul de la moară. 
Din coafura unei doamne frumoase 
a scos două broaște țestoase, 
iar din sufletul unui vecin 
a pescuit un rechin. 
Să nu credeți că toate acestea sunt minciuni 
sau că, doamne ferește, la circ se întâmplă minuni.
Acrobații aceștia, care se dau peste cap în aer, pot sări așa
fiindcă sorb multă cafea.
Eu — las’ că-s și mai ușor — 
dacă beau două cafele, zbor! 
Mă ține atmosfera ca pe aeroplan 
și scriu poezii pe tavan. 
Atenție, urmează un număr interesant: 
dansează un elefant. 
Dansează singur, maimuțele l-au refuzat; mi se pare 
că le-a călcat pe picioare. 
Și acum, aoleu, 
un om bagă capul în gura unui leu. 
Doar Emil zâmbește iară:
„Hm, e leu doar pe dinafară. 
C-am mai văzut eu un urs alpin 
și-n el era unchiul Marin”. 
Să știți că la circ animalele nu sunt de pâslă sau de plută, 
ci sunt autentice, sută la sută. 
Leul l-ar mânca pe omul acela într-o clipită, 
dar e dresorul lui și nu poate să-l înghită. 
Și apoi l-au învățat părinții:
dacă mănâncă prea mulți oameni i se strepezesc dinții.
Bum! Bum! 
A apărut fachirul dintr-un nor de fum.
Fachirul e un om extraordinar — 
dacă vrea ne bagă toată fericirea în buzunar. 
El e spaima aricilor, fiindcă îi place 
să doarmă numai pe ace.
O, dar am rămas singuri. Toată lumea a plecat, 
că programul s-a terminat. 
Și n-o să se mai dea o dată
numai fiindcă am rămas noi, cu gura căscată. 
Așa că mergeți acasă, închideți bine ușile 
și, dacă vreți, faceți și voi circ cu păpușile. 
Scufița Roșie și încă vreo câteva domnișoare 
sunt bune dansatoare. 
Iepurașul de catifea va face salturi mortale 
în gura celorlalte animale. 
Pisica se va împrieteni la cataramă cu — săraca — 
rândunica.
Dacă o să vi se pară prea mică trupa, 
priviți-o numai cu lupa. 
Așa o să puteți vedea cele mai grozave animale 
din pădurile ecuatoriale.

duminică, 1 februarie 2026

Lumea - format mic

Sunt pe deplin încredințată:
Marin Sorescu a scris proză ritmată
În „Unde fugim de acasă?”.
Însă vreau să mă fac înțeleasă
Aici, intenționat, o redau ca poezie
Să-ți fie mai ușor de citit ție.

Aprope teatru, aproape poeme, aproape povești
Aproape e imposibil să te împotrivești
Să nu le ții aproape și să le citești.
Începem din nimic 
cu: Lumea - format mic

il. Sabin Bălașa
Dă-ne, soare, zilnic papucul tău cald
să putem ieși pe asfalt. 
Că atunci când nu trec mașini 
noi desenăm pe el găini. 
Găini măiestre, ale căror ouă 
nu se șterg când plouă. 
Ba, din contră, din ele, clocite bine, 
ies copaci, veverițe și albine. 
În fiecare zi, pe un kilometru de trotuar 
stricăm un kilogram de var. 
Începem cu portrete de mâțe și alte animale 
până ajungem la triunghiuri și linii goale. 
Facem fel de fel de cercuri și pătrățele 
și nu mai lăsăm nici o figură să intre în ele. 
Le păzim o zi întreagă 
ca nimeni să nu le-nțeleagă. 
În noi în fiecare
sforăie netrezit un pictor foarte mare. 
Unul, nedescoperit până acum niciodată, 
ca o ciupercă nerăsărită și nemâncată. 
Și de-aia toată ziua, în genunchi, pe asfalt, lucrăm, 
pentru că vrem să-l lansăm.
Dar de-o fi pictor sau ba, 
noi om desena și așa. 
Chiar dacă ursul nostru n-are decât o labă, 
se vede că e un urs de treabă.
Deși suntem copii, 
operele noastre sunt pline de economii. 
Iată, pentru atâția oameni desenați aici cu creta, 
vede același ochi de soare, care face naveta. 
Azi la mine, 
mâine la tine. 
Astăzi se uită cu el iepurele care mustăcește fericit și dă din urechi, 
mâine aceste frunze de stejar, perechi.
Noi ne căznim numai ca totul să fie frumos, 
pe sus și pe jos. 
Dacă zboară pe cer doi porumbei și-un cocor,
punem mâna pe umbra lor. 
Așa îi avem mereu lângă noi,
cocorul și porumbeii amândoi. 
Apoi, din când în când, 
mai luăm animale, pasări și din gând. 
Când zgâriem o figură nouă, nemaivăzută, cine știe ce ciudat nagâț sau nagâță, 
parcă sugem din cea mai dulce țâță. 
Parcă mușcăm din visul de azi-noapte, 
cu dinții noștri de lapte.
Ce, parcă n-am văzut cu ochii goi 
că desenați ditamai oameni mari și voi? 
Faceți toată ziua pe drum 
tot felul de gânduri din fum: 
o casă, un vapor 
care plutește pe un nor. 
Chiar mă întrebam eu câteodată: unde s-or fi ducând toate aceste desene, 
nene? 
Aș vrea să pun mâna eu, unul, 
pe tot ce-a desenat cu fum omenirea, de când s-a inventat tutunul. 
Așadar, ne întrecem și pe această cale: 
voi pictați cerul, noi pământul de la aer mai la vale.
Noi ne jucăm foarte gravi, 
gândindu-ne că pământul e făcut pentru zugravi. 
Iată, un munte de var ne-a ajuns pentru toți câmpii. 
Au mai rămas fără păsări, cai și stele: gardurile și, pe alocuri, stâlpii. 
Mâine dimineață la ora șase 
trecem și la case.

https://www.scribd.com/document/395896399/Marin-Sorescu-Unde-Fugim-de-Acasa

duminică, 28 decembrie 2025

sâmbătă, 27 decembrie 2025

joi, 25 decembrie 2025

Calendar de Crăciun (2)

Calendar de Crăciun, puzzle, aprox. 100 piese, Câte cărți poți ghici? Succes și distracție faină!

La finalul fiecărui puzzle, după aplauze → Click here for the next puzzle!

Lumina nașterii de Diana Tivu


An Advent Calendar for Woodmansterne by Briony May Smith

Christmas by Mikhail Aldashin

christmas for the squirrels kestutis kasparavicius

How Grinch stole the Christmas by Dr. Seuss

Douăsprezece daruri pentru Moș Crăciun de Mauri Kunnas

The Polar Express by Chris Van Alsburg

Father Christmas by Raymond Briggs

Winter time by Despina Calavrezo and Dana Schobel-Roman

Primele daruri de Crăciun de Axel Hambraeus și Agnes Keszeg

Complotul Moș Crăciunilor de Ute Krause

Magia Crăciunului. 24 de povești în așteptarea lui Moș Crăciun de Tony Wolf și Silvia D'Achille

Crăciunul cu Poștașul vesel de Janet și Alan Ahlberg

Conni feiert Weihnachten von Liane Schneider Eva Wenzel-Bürger

Little Critter's The Night Before Christmas (Little Critter) by Mercer Mayer

Lucy and Tom at Christmas by Shirley Hughes

Mog’s Christmas by Judith Kerr

Mrs scrooge a christmas tale by Carol Ann Duffy

Das Eselchen und der kleine Engel von Otfried Preussler und Christiane Hansen

Snow by Walter De La Mare and Carolina Rabei

Stick Man by Julia Donaldson and Axel Scheffler

Stickler by Lane Smith

The Christmas Bower by Polly Redford and Edward Gorey

The Night Before Christmas by Carys Bexington and Kate Hindley

The Night Before Christmas illustrated by Leonard Weisgard

The Nutcracker by Maurice Sendak and E.T.A. Hoffmann

The Silver Christmas Tree by Pat Hutchins

Xmas #00

Numărătoare inversă până la Crăciun #00 ghicește cartea

Indiciu: click pe imagine




miercuri, 24 decembrie 2025

Calendar de Crăciun (1)

Calendar de Crăciun, puzzle-uri, aprox. 150 piese, Câte cărți ghicești?! Succes și distracție faină!

La finalul fiecărui puzzle, după aplauze → Click here for the next puzzle!

Sursă imagini: Tyger Tale - Brilliant children's book

The Twelve Days of Christmas by George Buchanan

The Silver Christmas Tree by Pat Hutchins

The Nutcracker by Maurice Sendak and E.T.A. Hoffmann

The nightmare before Christmas by Tim Burton

The Night Before Christmas illustrated by Tomie dePaola

The Night Before Christmas illustrated by Jan Brett

The Christmas Star by Marcus Pfister

Pettersson und Findus. Adventskalender by Sven Nordqvist

One Christmas Wish by Katherine Rundell and Emily Sutton

If you take a mouse to a movie by Laura Numeroff and Felicia Bond

I Killed Father Christmas by Anthony McGowan and Chris Riddell

I Like Winter by Lois Lenski

How Winston Delivered Christmas by Alex T. Smith

Harvey Slumfenburger’s Christmas Present by John Burningham

Father Christmas by Raymond Briggs

Click, Clack, Ho! Ho! Ho! by Doreen Cronin

Church Mice at Christmas by Graham Oakley

Christmas in Noisy Village by Astrid Lindgren Ilon Wikland

Christmas Dinner of Souls by Ross Montgomery and David Litchfield

Brambly Hedge Winter Story by Jill Barklem

A Christmas Memory by Truman Capote and Beth Peck

A Boy Called Christmas Chris Mould

Christmas in July by Arthur Yorinks and Richard Egielski

Mr Willowby’s Christmas Tree by Robert Barry

The Fir Tree by Tove Jansson

The Night Before Christmas by Carys Bexington and Kate Hindley