Citate cu cărți (55)

ce crezi că citesc?

Străbateți oceanele lumii și explorați locurile de basm aflate în drum! Rezervați acum bilete pentru croaziera de lux cu oprire în zece porturi și veți primi un exemplar gratuit din faimosul Ghid al lui H. [...]

—Pune cartea aia undeva, șopti tânăra din colțul gurii. C. închise cartea, iar căpitanul Belvedere se aplecă înainte, cu o expresie absentă.

— Văd că încă mai păstrezi Ghidul lui H., spuse el cu o voce posomorâtă. Cred că-i ultimul exemplar rămas la bord.

— Așa și este, zise curtenitor LC. L-am găsit în spatele călcătorului de aburi din biroul bătrânului administrator. M-am gândit că pe fetiță ar putea-o amuza. [...] 

C. se încruntă. De fapt, îl văzuse când se pregătea să-l arunce peste bord, într-un acces de furie, în prima zi a călătoriei. Practic, trebuise să se roage de el să n-o facă, apoi să-l asculte lamentându-se despre faptul că era locotenent, nu vreun servitor [...]

Ușa cabinei 21 era deschisă. C. nu rezistă. O luă în vârful picioarelor, încercând din greu, să oprească foșnetul aripilor sale, și aruncă o privire înăuntru. Cabina era magnifică. Un candelabru uriaș atârna din tavanul ornat, pe care peștii dragostei pictați acolo săreau și se avântau deasupra valurilor. Pereții erau ocupați cu rafturi de cărți și lambriuri foarte frumoase ... mai erau mese și dulapuri cu vitrine de sticlă ticsite cu obiecte nemaipomenite [...] C. era gată să se retragă tiptil când observă ceva și mai ciudat. Rafturile cu cărți erau pline de volume legate în piele, pe care le recunoscu imediat:

— Ghidul lui H., șopti ea. Sunt sute!

p. 10, 34, 142

O carte legată în piele, un ghid turistic și cultural, o carte care este citită (locurile interesante), o carte care este completată (cu însemnări despre oamenii întâlniți la bord), o carte-laitmotiv care însoțește personajul principal pe întreg parcurs al peripețiilor sale.

Activitate printabilă va urma

pe măsură ce am timp de ea!

Ghidul lui Hoffendinck în „Corby Flood” de Paul Stewart și Chris Riddell, seria Aventuri din tărâmuri îndepărtate, vol. 2 (vol. 1, Fergus Crane și vol. 3, Hugo Pepper), editura Nemira, 2008

Citate cu cărți (53)

ce crezi că citesc?

Îi aruncă o privire plină de mister, merse spre raftul cu cărți și scoase o carte mare și roșie, iar toate rafturile din acea parte a camerei alunecară în spate. 

— Ai pasaje secrete în casă?!

D. rămase cu gura căscată.

— Nu sunt secrete dacă știi că sunt acolo, spuse Novak, pășind în deschizătura dintre rafturi. [...]

— Pasajele sunt pentru servitori, explică N. în timp ce rafturile bibliotecii se întoarseră în liniște la poziția lor inițială. Towering Heights are opt etaje, toate cu uși și pasaje ascunse. Camera mea e la etalul al cincilea și are un pasaj în spatele dulapului.

p. 183, 184

Activitatea printabilă va urma

pe măsură ce am timp de ea!

Băiatul și gândacul magic de Maya Gabrielle Leonard, ilustrații de Júlia Sardà, traducere de Liliana Pelici, editura Rao, 2017

Citate cu cărți (51)

ce crezi că citesc?

Legenda papirusului negru

 

Șorathamon a fost cel mai tânăr faraon din istoria Egiptului. Legenda spune că a rămas la fel de tânăr pe durata întregii sale domnii și că, pentru a păstra secretul tinereții sale, a decis să-l transcrie pe un papirus aparte și să-l ascundă.

A ales un fel foarte rar de papirus, care creștea doar în Râul Negru și era cules doar de șapte locuitori, care erau aleși de către însuși faraonul: ca să nu fie văzuți cînd ieșeau la cules, se îmbrăcau în negru, își vopseau fața în negru și culegeau planta doar în nopțile fără lună. 

A poruncit, așadar, ca secretul tinereții lui să fie scris pe acest papirus negru, folosind cerneala Sepiei Sepioase din Nil, o specia foarte rară de sepie de apă dulce. Sepia asta era pescuită doar de șapte pescari, care ieșeau la pescuit doar în nopțile fără lună, îmbrăcați în negru și cu fețele vopsite în negru. 

Când a murit, după mulți ani, faraonul Șorathamon a vrut ca, lângă el, să fie îngropat și Papirusul Negru și, odată cu acesta, și secretul tinereții lui...

p. 20 

activitatea printabilă va urma
pe măsură ce am timp de ea!

Misterul papirusului negru de Geronimo Stilton, după o idee originală de Elisabetta Dami, ilustrații: Alessandro Muscillo (desen), Riccardo Sisti (tuș), Daria Cerchi (culoare), traducere: Epsilon Alfa, editura Rao, 2019

Citate cu cărți (45)

ce crezi că citesc?

— E un început, nu se lăsă Masklin. Cu timpul or să vină mai mulți. Cu toții trebuie învățați să citească. Nu cine știe ce, ci cât să se descurce. Apoi, cinci dintre cei mai buni trebuie învățați cum să-i învețe pe alții să citească.

— La asta cum te-ai mai gândit? întrebă Botoasa.

— Obiectul mi-a spus, răspunse Masklin. E o chestie care se cheamă Analiza Căii Critice. Înseamnă că întotdeauna există ceva cu care trebuie să începi. De exemplu, dacă vrei să construiești o casă, trebuie să știi cum să faci cărămizi, dar mai înainte de a face cărămizi trebuie să știi ce fel de argilă să folosești și tot așa. [...] Vreau să înveți să citești cât mai bine. 

— De ce?

— Pentru că trebuie să învățăm să gîndim, spuse Masklin.

— Dar eu știu să gândesc.

— Oare? zise Masklin. Adică, da, știi, dar simt că există o mulțime de lucruri pe care nu le putem gândi pentru că nu știm cuvintele potrivite. Uită-te la nomii din Magazin. Ei nu știu cum sunt vântul și ploaia cu adevărat. [...] Nu știu, și nici măcar nu-și dau seama că nu știu. Dar NOI ce anume nu știm? Trebuie să citim tot ce putem. Lui Strajă însă nu prea îi convine. El crede că numai călugării de la Papetărie ar trebui să citească. Problema lor este însă că nu încearcă să înțeleagă lucrurile.

Strajă fusese furios.

— CITITUL, spusese el. Vrei ca orice prost de nom să vină aici și să tocească toate literele de atâta uitat la ele? De ce să nu le dezvăluim atunci toate secretele? De ce să nu-i învățăm pe toți să scrie?

— Putem face asta mai târziu, zisese Masklin pe un ton blând.

— CE?

— Nu e chiar așa de grav, să știi. [...]

— Când am spus că am să te ajut, nu mă așteptam la așa ceva, strigase Strajă.

— Ca să fiu sincer, nici eu! spusese tăios Masklin. [...]

— Și ce vrei să fac?

— Câte cărți sunt în total?

— Sute, mii!

— Și știi ce scrie în ele?

Strajă îl privise interzis.

— Dar tu șii despre ce vorbești? întrebase el.

— Nu, dar vreau să aflu.

— Sunt despre... toate. Nici nu ți-ar veni să crezi. Sunt pline de cuvinte pe care nici măcar eu nu le înțeleg.

— Dar nu poți găsi o carte care să-ți spună cum să înțelegi cuvintele pe care nu le înțelegi? întrebase Masklin. „Asta este Analiza Căii Critice”, gândi el. „Încep să o aplic și eu fără să-mi dau seama”.

p. 171-175

activitatea printabilă va urma

pe măsură ce am timp de ea!

În camion. Prima carte din trilogia nomilor (cunoscută și ca trilogia Bromeliadelor) de Terry Pratchett, traducere de Dan Doboș, editura Corint Junior, 2007

Citate cu cărți (42)

ce crezi că citesc?

Se adunau inevitabil în jurul mesei lui Ombric, unde se înghionteau ca să-și bage nasul și să se uite la toate mecanismele și dispozitivele, la recipientele de cele mai neașteptate culori și forme care clocoteau pe foc, la globurile unor lumi cunoscute și necunoscute, la ceasurile care puteau întoarce timpul, la uneltele cu funcții ciudate și încântătoare, la mașinăriile acționate cu aripi de vânt, la cele care schimbau vremea după plac, la lupele atât de puternice încât vedeai cu ele scrisuri secrete, bacterii și microbi. Și la cărți. Cărți fără număr. Munți de cărți care conțineau cunoaștere încă de când se știa de existența timpului. [...] Vrăjitorul a scos din bibliotecă cea mai veche carte și a citit concentrat din ea. În liniște. Încruntat. Insectele îi povestiseră că văzuseră în pădurea LUI fermecată lucruri tulburătoare. Apăruseră umbre aruncate de nimic care să poată fi văzut. Umbre tăcute de forme ciudate. În fiecare noapte intrau tot  mai adânc în pădure și se apropiau tot mai mult de Rădăcina Falnică. 

p. 26-27

activitatea printabilă va urma

pe măsură ce am timp de ea!

Străjerii copilăriei. Cartea întâi: Nicolaus Miazănoapte și bătălia cu Regele Coșmar de William Joyce și Laura Geringer, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, editura Arthur, 2023, colecția Orange fantasy

Citate cu cărți (36)

ce crezi că citesc?

— Și dacă nu-ți place să coși, atunci ce-ți place să faci? întrebă el.

— În special să citesc. Când am ocazia.

— Oh. Sigur.

În ceea ce-l privea pe Solly, cititul era cam același lucru cu zborul fără aripi și cu toaletele la care trăgeai apa. Era ceva ce nu avea să i se întâmple niciodată [...]

— Oricum e mult mai bine decât în sat, spuse Prudence. E plin de bârfitori satul acesta. Mereu dau fuga la mama să-i spună că m-au văzut cu o carte.

— Ce găsești în cărțile pe care le citești? întrebă Solly.

— Tot felul de lucruri. Povești.

— Despre ce? 

— Despre oameni care pleacă în aventuri periculoase să-și împlinească destinele.

p. 12, 15

activitatea printabilă va urma

pe măsură ce am timp de ea!

Lingura de argint a lui Solomon Snow de Kaye Umansky, Rao, 2008

Citate cu cărți (30)

ce crezi că citesc?

Rafturi firave stăteau să se prăbușească sub greutatea volumelor uriașe, legate în piele, în timp ce teancuri de pergamente și de broșuri desenau ciudate cărări. Cu cât stăteai mai mult în cameră, cu atât îți dădeai mai bine seama că exista o anumită ordine a lucrurilor, sau cel puțin așa pretindea Axle. [...] Când ședea la frumoasa și solida lui masă de lucru, Axle avea mereu la îndemână o carte de referință sau orice altceva i-ar fi putut fi necesar în cercetările lui. [...] Curând, se pierdu printre munții de cărți.

— Axle? îl strigă Ivy, însă nu primi alt răspuns decât de la tavanul zumzăitor.

Croindu-și încet drum, aproape că dărâmă un teanc înalt de cărți prăfuite, care se clătină amenințător deasupra capului ei. S-ar fi prăbușit cu siguranță, dacă Rowan nu le-ar fi prins la timp. Norul de praf pe care îl stârniră îl făcu pe degustător să strănute cu putere, împrăștiind în aer un teanc îngălbenit de scrisori vechi. Ivy de-abia își reveni, când îi trecură în zbor pe lângă umăr câteva cărți prinse de un clește care stătea să se rupă sub greutatea lor. Reuși să se ferească de primele două - volume identice, vechi și aproape la fel de mari ca estacagiul - însă a treia aproape că se izbi de capul ei, cu toată viteza. Cu un scrâșnet asurzitor și cu un ciudat miros de motor ars, complicatul sistem de leviere redirecționă la timp cartea, trimițând-o exact pe deasupra capului ei, către estacagiu. Așezat la biroul său de lângă fereastră, Axle primi distrat cărțile și o deschise pe cea așezată deasupra. Privi nerăbdător peste umăr.

— Ivy? Rowan? Grăbiți-vă odată!

Până la urmă își găsiră și ei drumul, iar Axle începu imediat să răsfoiască uriașele pagini ale volumului deschis. [...]

— M-ați întrebat care sunt creațiile lui Verdegris pe care le prefer eu. Își scoase de pe nas ochelarii cu ramă de sârmă și făcu semn cu ei, spre cartea deschisă. Asta este!

Ivy și Rowan se holbară. Deși pagina era imensă, conținea un scris micuț, cu caractere vechi. Textul era aranjat în coloane ce încadrau o imagine centrală: un desen făcut cu toc și cerneală, de aceeași mână care scrisese și textul.

— O ușă? o luă pe Ivy gura pe dinainte.

p. 79-82

activitatea printabilă va urma

pe măsură ce am timp de ea

Citate cu cărți (25)

ce crezi că citesc?

— Despre ce discută acești domni? îl întrebă pe cel care o servea.

— Despre Gărzile Secrete ale orașului. Se pare că azi-noapte au descoperit și au închis două tipografii clandestine în care se tipăreau cărți interzise.

— Ce fel de cărți interzise?

Bărbatul se aplecă pentru a-i putea șopti:

— Cred că au legătură cu o nouă modă venită din Franța, ceva numit „Iluminism”. Dar cred că este o modă trecătoare... [...]

Rick descoperi că sub pânza domnului Caller era ascunsă o carte. Reuși să citească doar frontispiciul pe care scria: 

ENCICLOPEĐIE 

SAU ĐICȚIONAR SISTEMATIC 

AL ȘTIINȚELOR, ARTELOR 

ȘI MESERIILOR

— Rick! îl admonestă Julia. Pune imediat la loc pânza aia!

Rick rămăsese fără cuvinte. Obiectul secret pe care domnul Caller îl ținea ascuns cu atâta grijă era o banală enciclopedie, care, pe deasupra, avea și un titlu foarte comun. Dar ceea ce îl lăsase cu adevărat fără cuvinte pe Rick fusese nu atât titlul cărții, cât mai degrabă modul în care fusese tipărit. Și în mod special litera „D”.

Era un „D” identic cu cel de pe documentele pe care le avea în buzunar, cele pe care le „scuipase” afară Bufnița Bătrână din Kilmore Cove, invenția lui Peter Dedalus.

— La naiba, Julia! exclamă, acoperind la loc enciclopedia cu bucata de pânză. Lucrurile se complică. [...]

— Dacă o să-mi spuneți unde a fost tipărită cartea asta, poate că am putea descoperi mult mai mule lucruri, insistă băiatul cu părul roșu.

Alberto ridică pânza și mângâie cu drag coperta enciclopediei. Apoi o deschise și începu să răsfoiască paginile mirosind încă a hârtie și a cerneală. 

— Nu cred că este atât de simplu, băiete. Cartea asta a fost tipărită de mine. [...]

— Bine ați venit în tipografia mea clandestină. [...] 

Înăuntru se aflau mai multe mașinării negre, fiecare mare cât un taur, acoperite de coli de hârtie, unele dintre ele albe, altele murdare de cerneală sau tipărite pe jumătate. Alte coli erau întinse la uscat prin toată încăperea, prinse de niște frânghii de rufe. Pe jos erau ghemotoace de hârtie folosită, borcănele de cerneală și rumeguș. Pe mese se aflau echere, linii, cuțitașe și matrițele dreptunghiulare pe care urmau să fie pregătite paginile cărților. Aerul mirosea a clei. [...] Le arătă copiilor dulăpiorul cu sertare pline cu caractere mobile: literele erau ștanțate pe niște dreptunghiuri din metal și se așezau cu mâna, una după alta, cu mare grijă, până când se alcătuiau toate cuvintele de pe pagina care trebuia tipărită. [...]

— Vedeți mașinăria aia? După ce am alcătuit o pagină cu literele astea, o bag acolo și trag de manivelă. Presa îmbibă literele cu cerneală, trece o pagină goală și imprimă cuvintele pe ea folosindu-se de o apăsare puternică de sus. Însă când iese pagina, care urmează a fi tăiată și legată... toate literele „D” se transformă în ceea ce ați văzut în enciclopedie.

— Semnătura lui Dedalus, zise Rick zâmbind.

— Pe care o remarcaseră, deja, câțiva colecționari din Anvers, continuă Albert. Edițiile mele sunt la mare căutare. Dar nu e ușor să continui să mai tipăresc în văgăuna asta, încercând să nu fiu descoperit de Gărzile Secrete...

— Dar de ce trebuie să vă ascundeți?

— E o poveste lungă..., oftă Alberto.

— Până de curând, la Veneția se găseau cei mai buni tipografi din lume și toți cei interesați veneau aici ca să-și tipărească lucrările, le explică Rossella. Doar că unele dintre ele erau cărți de magie, cărți interzise. Așa că, Sfatul celor Zece a decis să instaureze controlul strict asupra activității tipografiilor pentru a putea verifica ceea ce se tipărește.

— Și enciclopedia aia este o carte interzisă?

— Pentru oamenii ignoranți precum Contele Cenușă, da, răbufni Alberto. În realitate, este o idee extraordinară venită din Franța.

p. 118, 184, 187, 188-190

activitatea printabilă va urma

pe măsură ce am timp de ea

Citate cu cărți (24)

ce crezi că citesc? 

Julia încercă să intre în librărie, însă ușa era încuiată cu cheia.

— Ce păcat! exclamă. Sperase să o mai găsească deschisă pentru a pune mâna pe Călătorul curios, micul ghid al Kilmore Cove în care, cu o zi în urmă, găsise un bilet cu niște însemnări ciudate. Cineva își notase că șinele de tren din sat se terminau în neant și că în piață era statuia unui rege care nu existase niciodată [...]

— Vă mai amintiți? Ultima dată am venit la dumneavoastră pentru a da un telefon. 

— Având în vedere că asta se întâmpla ieri după amiază și că memoria mea funcționează bine... da. Și ce-i cu asta?

Calypso băgă o cheie lucioasă și subțire în broasca ușii și o roti. 

— Păi... în timp ce dădeam acel telefon, mi s-a părut că văd o carte care mă interesează foarte mult.

— Ți s-a părut sau chiar ai văzut-o? o apostrofă femeia, rămânând încă în fața ușii închise.

— Am văzut-o.

Vreme de câteva clipe, cele două rămaseră nemișcate în dreptul ușii librăriei. Din interior se auzi un zgomot surd, de parcă un teanc de cărți se prăvălise la pământ. 

Calypso nu dădu niciun semn că ar fi auzit ceva.

— Și aș putea să știu și eu ce carte era, ca să nu ne prindă noaptea aici?

— Era cam atât de groasă și...

Femeia o privi și râse ușor.

— Ăsta este primul lucru pe care îl remarcă oamenii la o carte: cât de groasă e. Informații precum titlul sau autorul se situează, se pare, pe locul doi...

— Călătorul curios, murmură Julia. Un vechi ghid turistic al satului Kilmore Cove.

Dacă în momentul acela o muscă s-ar fi încumetat să zboare prin dreptul ochilor domnișoarei Calypso, ar fi fost transformată pe loc în cenușă. Dar asta nu dură decât o clipă, apoi mărunțica femeie își recăpătă obișnuita privire caldă. 

— Te referi la o ediție de buzunar legată în catifea roșie?

— Da, aceea!

— Vai, ce rău îmi pare! Cred că a rămas nevândută în librărie vreo douăzeci de ani, dar... am vândut-o ieri-seară, imediat după ce ați plecat voi.

— Ați vândut-o?

p. 26, 28-29

activitatea printabilă va urma

pe măsură ce am timp de ea