E locuită de-un anume Cărturescu. Acesta e un bătrânel adus de șale, având renumele de-a fi citit toate volumele din lume, între pereții bibliotecii sale.„La început, aveam o casă ca tot omul, îmi spuse el cu-o răutate-n glas. Doar că pierdeam prea multă vreme ca să mă duc de-acasă după tomul (sau vreun atlas) de care-aveam nevoie, la bibliotecă sau la librărie. Ia să-ntoarcem foaia, mi-am zis eu, într-o bună zi, și să-mi duc viața, de-acum încolo, -nconjurat mereu de cărți și hărți. Eram de-ajuns de tânăr să nu pot avea, încă, un acoperiș la casă. Era nasol de tot. Scoarțele cărților se scorojeau, se albeau pagini, dispăreau litere, cuvinte-ntregi, imagini. Apoi, cu anii, vraful de volume spori și, cu acestea, și volumul cabanei (sau cabanii) mele: ea numără acum mai multe caturi și șaptezeci și șapte de-ncăperi. Odaia-mi cea mai dragă-i aia ce are darul să m-aștearnă pe citit poezii, în zilele de iarnă; la lumina lămpii, -n zori, catrene; în zilele de luni, m-așteaptă octosilabele, pe când alexandrinii-i citesc de hramul Sfântului-Așteaptă.”Cărturescu are farmec mult.Odată, ca să-l tachinez puțin, l-am provocat s-o caute-n noianul de terfeloage pe-aia la care țin mai mult. Mi-am zis că trebuie să fie ca atunci când cauți acul într-un car cu fân, vreo stea pe cerul mare, sau o butelcă-n mare.El, însă,-i dădu de urmă: o cunoștea, ca unul ce-o citise cu șașize'ș'trei de ani în urmă.Numai că, dând s-o scoată dlintre cărți, primele începură să cadă în cascadă: vol. 1, vol. 2, vol. 3, teanc după teanc.Am șters-o chiar la țanc, pe când din ditai vreaful de cărți al bietului domn Cărturescu se alegea, firește, praful.Bine-nțeles, semințele, -nveliteÎn coli veline, unice,în formă de literecuneiforme, runice,după cutremurul abrupt,rămas-au, drace!,dedesbut.(5-5=0)
p. 14
Activitatea printabilă va urma
Pe măsură ce mă ocup de ea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu