[...] iubea cărțile. Citea toată ziua. Citea dimineața, înainte să se scoale din pat. Citea seara, înainte să meargă la culcare. Citea noaptea, după care se băga în pat. Când intrau mama sau tatăl ei, se prefăcea că doarme. Dar nu dormea. Citea sub plapumă. Și-a făcut sute de noi prieteni în cărți. Erau și câțiva care nu-i plăceau. Dar asta-i viața. Povestea noastră începe în bibliotecă. [...]— De ce ești supărată?— Din cauza tuturor acestor cărți. A cărților pe care nu le împrumută nimeni.— Nu mai împrumută nimeni nicio carte?— Da, aproape nimeni.— De ce nu le mai împrumută nimeni?— Pentru că sunt mulți oameni care habar n-au ce pierd. [...] E trist pentru că trebuie să distrugă cărțile pe care nu le împrumută nimeni.— Trebuie să salvăm cărțile. [...] Trebuie să ne asigurăm că sunt citite. E singura cale să le ținem în viață— E adevărat. Dar cineva trebuie să le împrumute.— Pot să le împrumut eu.
p. 107, 142
activitatea printabilă va urma
pe măsură ce am timp de ea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu